Cercetați penal pentru vânzare de petarde, de Crăciun 

1217

Polițiștii din Arad au prins în flagrant două persoane care vindeau ilegal petarde de Crăciun. Primul, un bărbat de 40 de ani din Zăbrani, comercializa, la intersecția străzii Cocorilor cu strada Aprodul Purice, materiale pirotehnice, mai exact 220 de petarde.

De asemenea, polițiștii Secției 1 Vlaicu au mai depistat, tot în flagrant, o femeie de 29 de ani din Arad, în timp ce oferea spre vânzare materiale pirotehnice, pe Calea Aurel Vlaicu – 30 de bucăți emițătoare de sunete, categoria P1.

Pe numele celor două persoane au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Polițiștii fac următoarele precizari:

Este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.