-0.9 C
Timișoara
duminică 19 ianuarie 2025

Cercetare științifică în sprijinul dezvoltării economice durabile la Universitatea Politehnica Timișoara

Academia Oamenilor de Știință din România organizează la Timișoara, între 12 și 14 octombrie, Conferința Științifică de Toamnă cu tema „Cercetare științifică în sprijinul dezvoltării economice durabile”.

În cadrul Conferinței vor fi prezentate peste 140 de lucrări din domeniul științelor inginerești, economice, medicale, istorice, filosofice, militare, dar și din domeniul științelor fundamentale: matematică, fizică, chimie ș.a.

Lucrările Conferinței se desfășoară la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara și la Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică a aceleași universități.

Deschiderea lucrărilor Conferinței are locj oi, 12 octombrie, orele 18:00, la Liceul de Muzică „Ion Vidu” din Timișoara, fiind urmată de un spectacol artistic susținut de elevii liceului.

La încheierea lucrărilor se organizează, sâmbătă, 14 octombrie, orele 10:00, la Biblioteca UPT, o dezbatere cu tema: „Misiunea și condiția intelectualului”, dezbatere la care sunt așteptați toți cei interesați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Peste 1.3000 de clase din școlile din Timișoara vor avea mobilier nou

Primăria Timișoara a achiziționat mobilier pentru 40.000 de elevi. Au fost cumpărate bănci, scaune, catedre și dulapuri pentru 1.300 de clase din școli din...

Începe dotarea cu mobilier nou a tuturor școlilor din Timișoara

Cel mai amplu proiect de dotare a școlilor cu mobilier inițiat de Primăria Municipiului Timișoara avansează odată cu montarea primelor echipamente. Primele bănci, scaune,...

Citește și :