Copiii de la Centrul de Zi din Dumbrăviţa au avut un nesperat prilej de bucurie, pentru că Iepuraşul a venit un pic mai devreme în acest an la ei. Aşadar, în miercurea din Săptămâna Luminată, Club Rotary Cosmopolitan din Timişoara a adus un zâmbet în sufletul celor mici, prin organizarea unei acţiuni caritabile destinată să-i binedispună pe copii.
Iniţiatorii acestui eveniment deosebit sunt Daniela Bostan şi Cristian Vălcan, ambii fiind membri în Club Rotary Cosmopolitan Timişoara.
În cadrul evenimentului, copiii împreună cu întreg personalul de la Centrul De Zi din Dumbrăviţa, sub supravegherea directoarei Alina Lozici, s-au bucurat de un program artistic interactiv susţinut de Zâna cea Bună, interpretată de Daniela Bostan. S-au jucat, au cântat și la final a venit şi surpriză cea mare oferită de apariţia Iepurasului, care a împărţit pachete cadou, celor 100 de copii prezenţi în Centrul de Zi din Dumbrăvița.
sursa: dumbravitatv.ro