1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Centru de excelenţă pentru pregătirea elevilor cu performanţe deosebite, doar pe hârtie, la Timişoara. De ce nu poate fi realizat, încă

Elevii din judeţul Timiş cu performanţe remarcabile nu vor fi pregătiţi prea curând într-un centru de excelenţă de cei mai buni profesori. Deşi toate documentele de care Primăria Timişoara avea nevoie pentru a înfiinţa şi finanţa ineditul centru au fost realizate de Inspectoratul Şcolar Timiş, reprezentanţii municipalităţii nu au alocat nici măcar un leu pentru ca acesta să poată fi deschis.

În aceste condiţii, Mariea Ştefan, directoarea centrului de excelenţă care ar fi urmat să fie deschis pe strada Lorena, în clădirea în care învaţă provizoriu elevii de la Liceul Loga, a rămas fără loc de muncă.

„Din păcate, nu se mai întâmplă nimic cu centrul de excelenţă. Am şi desfăcut contractul de muncă al doamnei director pentru că Primăria Timişoara, deocamdată, nu a identificat nicio posibilitate legală să ne acorde sprijinul. Adică în toate şedinţele de consiliu, centrul de excelenţă a fost respins. Fără salarii, oamenii aceia nu au cum să-şi facă treaba, să realizeze o strategie. Primăria ne-a cerut să facem o mulţime de documente, noi le-am predat, nu ştiu ce se va întâmpla. Noi stăm la latitudinea primăriei”, a explicat Aura Danielescu, inspectorul şcolar general al judeţului Timiş.

Vă reamintim că centrul de excelenţă ar fi urmat să fie deschis la începutul acestui an, fiind finanţat exclusiv cu bani de la Primăria Timişoara, pentru început. Aici ar fi urmat să lucreze 35 de persoane, dintre care 23 de profesori care ar fi trebuit să-i pregătească pe cei mai buni elevi din Timiş din primăvara acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :