Cele zece modificări din Codul Rutier care te lasă pieton. Cât de mari sunt amenzile

118

Zece modificări din Codul Rutier te lasă pieton în cazul în care eşti surprins că ai comis faptele nou incriminate  de legislaţie. Poliţistul Daniel Zontea le-a prezentat, pe scurt.

Cu toţii am aflat că s-a modificat Codul Rutier şi că şofatul agresiv se pedepseşte. Nu toată lumea ştie, însă, cum a fost definit în lege acest stil de condus în care un şofer îi deranjează pe ceilalţi participanţi la trafic şi care sunt pedepsele care se aplică, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor.    Daniel Zontea, de la Poliţia Rutieră Zărneşti, a dezvăluit care sunt noile fapte pentru care conducătorii auto devin pietoni atunci când sunt surprinşi că le comit şi le-a grupat într-un decalog.

  1. Întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor
  2. Realizarea intenţionată a unui derapaj controlat
  3. Pornirea de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare
  4. Accelerarea repetată a motorului de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului
  5. Reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără un motiv întemeiat
  6. Folosirea repetată a semnalelor sonore / a semnalelor luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul să elibereze banda de circulaţie
  7. Conducerea mopedului sau a motocicletei pe o singură roată
  8. Mersul cu spatele în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic care circulă în spate
  9. Circulaţia cu vehiculul la distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, fără motiv întemeiat.
  10. Amenda este între 580 şi 725 de lei, plus 30 de zile fără permis.   Dacă se ajunge şi la accident, amenda poate ajunge şi la 1160 de lei, iar permisul va fi suspendat 60 de zile, după cum a explicat poliţistul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.