Ca de mai fiecare dată când incapacitatea lor de a guverna inspirat sau de a se afla într-o opoziție convingătoare ating cote jenante, astăzi Stânga și Dreapta sunt angajate mai peste tot într-un război total și murdar.
„Avangărzile” nucleare ale celor două triburi ideologice — extrema stângă și extrema dreaptă — dau încă o dată în floare, damful lor mizerabil câștigă noi admiratori și trezesc la viață vechi mercenari.
Un om care nu s-a dorit nici de dreapta, nici de stânga, ci doar „un spectator angajat”, cel mult „un conservator prudent” tânjind după un centru iluzoriu, Raymond Aron definea Stânga și Dreapta drept „cele două hemiplegii simetrice”.
Greu de găsit în istoria ideilor politice franceze ale secolului al XX-lea două spirite atât de opuse „ca spectatorul angajat” Raymond Aron și procomunistul ireductibil Jean-Paul Sartre. Aversiunea lor reciprocă a definit o epocă.
Totuși, când a izbucnit tragedia vietnamezilor, care mureau la o rată de unu la doi, încercând să scape de „binefacerile” comunismului, Aron și Sartre și-au dat mâna spre a sprijini proiectul președintelui Valéry Giscard d’Estaing — Un bateau pour le Vietnam.
În 1983, la moartea lui Aron, André Glucksmann — un om care a cunoscut atât de bine Stânga, încât, în 1970, s-a despărțit de radicalismele ei idioate, formând împreună cu Bernard-Henry-Lévy și alții grupul de marxiști răzvrătiți Nouveaux Philosophes — avea să publice în l’Express un elogiu mișcător adus celui dispărut.
Cred că ziua de azi constituie un moment foarte potrivit pentru a reciti acel text și a reflecta la cum ne poziționăm în fața Istoriei. Fără „curajul de a gândi”, deriva se cronicizează.