Cel puţin 15 morţi şi 25 de răniţi, în urma unui atac cu bombă asupra unui centru medical-VIDEO

107
Pakistani security officials inspect the scene of a bomb blast that targeted a Polio vaccination center in Quetta, Pakistan, 13 January 2016. At least 15 people mostly police were killed. EPA/JAMAL TARAQAI

Cel puţin 15 persoane au murit şi alte 25 au fost rănite, miercuri, într-un atac cu bombă ce a vizat forţele de securitate din apropierea unui centru de vaccinare împotriva poliomielitei din sud-vestul Pakistanului.

Atacul a avut loc în oraşul Quetta din provincia Balochistan, iar cel puţin 13 dintre cei decedaţi erau membri ai forţelor de ordine pakistaneze, a precizat un oficial al poliţiei locale.

Forţele de securitate se aflau într-un autovehicul parcat în apropierea centrului atunci când s-a produs explozia, potrivit şefului poliţiei din Quetta, Manzoor Sarwar Chaudhry.

Angajaţii medicali, poliţiştii şi membri ai forţelor paramilitare participau la o campanie de vaccinare împotriva poliomielitei a locuitorilor la domiciliu, o campanie care urma să se desfăşoare pe parcursul a trei zile când au fost atacaţi, a explicat Chaudhry.

Ministerul Sănătăţii din provincia Balochistan a anunţat amânarea campaniei medicale din cauza atacului.

Poliţia investighează cauza atacului pentru a descoperi dacă a fost vorba despre un atac sinucigaş cu bombă sau despre detonarea de la distanţă a unui dispozitiv exploziv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.