Cel mult 60 de kilometri de autostradă, gata până la finele anului

1202

Compania de Drumuri nu poate inaugura până la sfârşitul anului mai mult de 60 de km de autostradă, iar estimarea este foarte optimistă, spun specialiştii care monitorizează desfăşurarea marilor proiecte de transport din ţară. Ei consideră că noua estimare prezentată astăzi de ministrul transporturilor este la fel de nerealistă ca şi cea făcută la începutul anului.

„Zero şanse ca în acest an să avem alţi kilometri de autostradă inauguraţi în afară de aceste trei loturi, vorbim de loturile 3 şi 4 din Autostrada A1 Bucureşti-Deva, împreună sunt 43 de km, plus estimarea nu optimistă, foarte optimistă, încă un lot de aproape 18 kilometri pe Autostrada A3 între Iernut şi Cheţani. Aceste trei loturi sunt singurele cu şanse reale”, spune Ionuţ Ciurea, directorul asociaţiei Pro Infrastructura.

Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat astăzi că anul acesta vor fi realizaţi 100 de km de autostradă, subliniind că estimarea făcută la începutul anului de 180 de kilometri a fost nerealistă: „Pot să spun acest lucru, că nu am crezut că vor fi finalizaţi 180 de km, noi având în lucru în momentul în care eu am intrat în mandat undeva la 120 de km. Eu în momentul de faţă la ce am evaluat şi am discutat cu constructorii, vorbim de Lugoj – Deva, de Cheţani-Iernut, vorbim de Râşnov-Cristian, vorbim de Biharia- Borş, de acel tronson din Suplacu de Barcău-Borş care este în execuţie, de varianta de ocolire a Bacăului nu în integralitate, pe doar 16 km, şi dacă îi veţi însuma o să vedeţi că veţi ajunge undeva la 100 de km de autostradă daţi în trafic”.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.