Cum ştirile rele circulă repede, am aflat despre îngrijorările prietenilor noştri din Germania cum că literaturile dialectale sunt în primejdie. Pe urmă l-am auzit pe Andrei Pleşu, într-un important interviu, dându-ne de ştire că în Germania a avut loc un congres care vorbea despre dispariţia dialectelor: cu îngrijorare bine subliniată. De aici încolo venea vorbire despre felul în care scriem: despre felul în care citim. Calculatorul foloseşte propoziţii mai scurte, frazele se contractă, vorbim cu da şi nu. Şi, dacă vorbim, de ce să nu vorbim într-o limbă în care vorbesc cei din toate ţările, din toate ştiinţele, engleza? La ce ar fi bune cele care au fost? Istoria? Limba noastră?
Da, îngrijorarea prietenilor din Germania nu ar trebui să ne fie străină. Pe urmele unor mari savanţi (el însuşi un remarcabil lingvist), Eugen Beltechi scria că singurul dialect al limbii române e cel bănăţean. Iar primul scriitor dialectal al românilor, Victor Vlad Delamarina, a fost validat de Titu Maiorescu. Poezia „Ăl măi tare om din lume” a fost aşezată între definiţiile orgoliului local. Un fel de imn, un fel de Marseieză a speranţei?
A apărut recent monumentala antologie a literaturii dialectale bănăţene, de Ion Viorel Boldureanu, cu anexe şi ajutor de Simion Dănilă şi Cornel Ungureanu. O antologie care ne aminteşte şi de începătorii care erau Victor Vlad Delamarina, George Gârda, Petru E. Oance (Tata Oancea), Cassian R. Munteanu, Ioan Curea, Constantin Miu-Lerca, Grigore Bugarin, Marius Munteanu. Sunt personalităţi definitorii pentru întregul românesc, dar şi pentru Banat. Am scris despre ei în Istoria literaturii Banatului sau chiar în această revistă. N-am scris despre Ion Curea, om de ştiinţă de seamă, primul rector al Universităţii de Vest. E un întemeietor care vrea să fie măcar alături de „Ăl măi tare om din lume”. În linia (şi alături) de Marius Munteanu, antologia ne pune în contact cu poezia lui Virgiliu Şchiopescu, Ioan Olariu, Nichifor Mihuţa, Pătru Chira, Ştefan Pătruţ, Ionel Iacob-Bencei, Arcadie Chirşbaum, Ion Ghera, Ionel Stoiţ, Vasile Barbu, Dorina Şovre, nume importante ale locului. Dacă e să vorbim despre „sufletul bănăţean”, despre „trăirea poetică” a geografiei literare, numele lor ar fi expresive într-o apartenenţă vie: ei sunt ai Banatului. Aceştia sunt poeţii. Prozatorii, ne spune antologia, ar fi Dimitrie V. Păcăţianu, Ioan Farcaş, Ionel Iacob-Bencei şi Ioan Viorel Boldureanu, singurul care, cred, dă şanse prozei „dialectale”. Mai există şi o secţiune de teatru, care ar putea învia, prin spectacole, „dialectul bănăţean”.
O antologie de o valoare excepţională, Antologia literaturii dialectale bănăţene, propusă de Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă şi… Cornel Ungureanu
