Marea deschidere a ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția, unul dintre cele mai renumite și mai fotografiate evenimente de acest gen din întreaga lume, a fost marcată sâmbătă printr-un fastuos spectacol acvatic muzical, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori.
Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine ciudate.
Participanții au putut admira femei în costume cu uriașe aripi albastre, defilând la căderea nopții în bărci venețiene sau personaje de poveste, care păreau suspendate în aer.
Duminică, festivalul venețian va continua cu o altă procesiune pe apă, urmând ca în acest an festivitățile să se desfășoare până la 28 februarie.
Carnavalul a avut loc pentru prima dată în 1162, în urma unei victorii militare. Căzut în desuetudine timp de zeci de ani, el a fost readus în atenția publicului de către municipalitate în 1980.
Festivitățile permit Orașului Dogilor să se anime într-o perioadă a anului lipsită de evenimente și sunt punctate de baluri mascate. În fiecare zi, în Piața San Marco sunt organizate concursuri pentru alegerea celui mai frumos costum de carnaval.