Cel mai mediatizat edificiu al Timişoarei, Catedrala Mitropolitană, a fost construit între 1936 și 1941 și este, în prezent, cea mai înaltă biserică din România, cu cei 90,5 m.
Istoria Catedralei, evident, se înrădăcinează în anul 1919, când Banatul s-a alăturat României.
Administrația românească a trebuit să încurajeze ortodoxia, după o perioadă de sute de ani în care Banatul s-a aflat sub dominația religiilor catolice și musulmane.
Parohia din Cetate s-a înființat în 1926, apoi Episcopia de Timișoara în 1939, ridicată la rangul de arhiepiscopie, iar în 1947 s-a creat Mitropolia Banatului.
Stilul arhitectural al catedralei-simbol a Banatului este atât de unic, cum spun unii, încât au mai existat și surori mai mici, bisericile Spirea Veche şi Belvedere din Bucureşti, întrucât arhitectura interioară şi exterioară reproduce în miniatură, cu unele diferenţe, planul catedralei timişorene.
În plus, într-o zonă a Banatului care era aproape pustie în materie de construcții cu tipar românesc, stilul arhitectonic a fost inspirat de arhitectura moldovenească în general și în special de Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău.
Altfel spus, Catedrala Mitropolitană este de fapt un simbol al… moldovenizării Banatului.
Proiectul arhitectural care a câștigat i-a aparţinut lui Ioan Traianescu din Bucureşti.
Mai puțin se știe, însă, că la concurs a participat și Silvestru Rafiroiu, un arhitect modern și novator al timpurilor, cum se spune pe arhitectura-1906.ro.
Arhitectul Silvestru Rafiroiu a fost unul dintre reprezentanții noului curent modernist, în zona Arad-Timişoara.
Timișoreanul născut în județul Trei Scaune, Silvestru Rafiroiu, și-a încheiat studiile preuniversitare la Liceul „Constantin Diaconovici Loga”, din Timișoara, absolvind în 1922.
Și-a desfășurat activitatea profesională la domeniile Mocsonyi, la Primăria Arad, fiind membru în comitetul edilitar al municipiului Arad (1929-1932), liber profesionist între 1932-1939, apoi arhitect la Primăria Timișoara în perioada 1936-1948.
Între anii 1950-1953, a fost arhitect proiectant la I.P.I.V. Timișoara, șef șantier la Sovromconstrucția între 1950-1952, iar din 1953 – referent arhitect la D.R.D.T.
S-a stins din viață la Timișoara, pe 10 noiembrie 1961, fiind înmormântat în Cimitirul Elisabetin.
