2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

CEL MAI MARE RESTAURANT CU SPECIFIC LIBANEZ ȘI MEDITERANEAN DIN VESTUL ŢĂRII VA FI DESCHIS ÎN ANSAMBLUL OPENVILLE TIMIŞOARA

Ansamblul Openville Timişoara, care va integra Iulius Mall, va reprezenta principala destinație pentru petrecerea timpului liber a întregii regiuni. Aici, pe lângă opţiunile de distracţie, vor fi concentrate numeroase restaurante cu specificuri internaționale și cafenele amenajate tematic. Lucrările la componenta de retail au început în decembrie 2017 şi presupun amenajarea unei suprafeţe adiţionale de 47.000 mp.

Începând din trimestrul patru al acestui an, oferta de food & beverage a ansamblului Openville Timişoara va fi diversificată, inspirată din gastronomiile internaționale. Restaurantul Fenice Mediterranean & Lebanese va reprezenta una dintre noile locații care le va oferi clienților o incursiune culinară cu specific oriental.

Locația va fi situată în clădirea de birouri United Business Center 3 (UBC 3) din ansamblul Openville și va avea o suprafață impresionantă, de 1.400 mp. Restaurantul deosebit de atractiv prin amenajarea inedită, dar mai ales prin meniul exotic, va fi dispus pe trei niveluri, demisol, parter și etajul 1, ale imobilului office care va fi inaugurat până la finele anului. Acesta va fi cel mai mare restaurant libanez din regiune și locul în care clienții se vor răsfăța cu delicii culinare apetisante, într-un ambient relaxant, cu elemente de design oriental. Totodată, va fi amenajată și o zonă luxury, unde va fi propusă o selecție de vinuri premium, într-un decor elegant.

Locația va beneficia de o priveliște spectaculoasă asupra parcului din ansamblul Openville, fiind accesibilă din zona spațiului verde. În sezonul cald, va dispune și de terasă.

Restaurantul Fenice Mediterranean & Lebanese a deschis prima locație în anul 2012, în ansamblul Palas Iași, primul proiect de tip mixt din portofoliul companiei IULIUS. Fenice Mediterranean & Lebaneseîmbină cu succes bucătăriile de pe coasta mediteraneană, cunoscute și apreciate pentru bogăția și rafinamentul lor. Meniul combină preparatele libaneze, franțuzești și italiene, aroma fiind dată de ingredientele din Orientul Mijlociu. Gurmanzii se vor putea delecta cu o varietate de aperitive „Mezze”, Tabouleh, Fatouche, Hommous, Mutabal, dar și cu feluri principale din carne de vită, oaie, pui și pește, asezonate cu fibre, plante și condimente exotice, precum și cu deserturi delicioase specifice.

Pe lângă varietatea de restaurante și cafenele tematice, timișorenii vor descoperi în ansamblul Openville și noi branduri, un mix inedit de activităţi de entertainment, un nou concept de cinema, dar şi un parc de 50.000 mp. Lucrările la noile spaţii de retail au început în decembrie 2017 şi presupun amenajarea unei suprafeţe adiţionale de 47.000 mp. Spaţiile suplimentare vor fi amenajate într-o extensie a Iulius Mall Timişoara, la parterul clădirilor de birouri şi în zona parcului.

 

Despre Openville Timişoara

 

Prima etapă de dezvoltare a celui mai mare proiect de tip mixed-use din vestul ţării va fi finalizată în trimestrul patru al acestui an şi va include: 47.000 mp adiţionali de retail, 100.000 mp de birouri clasa A, un parc, un pasaj subteran destinat traficului auto şi peste 1.500 de noi locuri de parcare.

 

Până în prezent, au fost finalizaţi 31.000 mp de spaţii de birouri (în clădirile UBC 1 şi UBC 2), iar alţi 19.000 mp se află în construcţie şi vor fi livraţi anul acesta (în clădirea UBC 3). În perioada următoare vor fi demarate lucrările la cel de-al patrulea imobil cu funcţiune de birouri (50.000 mp, în UBC 0), precum şi la o nouă parcare subterană şi la tunelul auto.

 

Proiectul mixt Openville este realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, reprezentând o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :