Lanțul de restaurante McDonald’s testează o nouă rețetă pentru produsele sale din carne de pui, McNuggets, potrivit Business Insider.
Noua rețetă înseamnă renunțarea la conservanții artificiali și presupune adăugarea unor ingrediente ușor de recunoscut precum sucul de lămâie solid și amidonul din orez.
Noile McNuggets au fost deja distribuite în 140 de restaurante McDonald’s din Oregon și sud-vestul statului Washington, conform unui reprezentant al lanțului de restaurante.
Rețeta este mai simplă pentru ca părinții să fie mai siguri atunci când le cumpără aceste produse copiilor. În ultima vreme lumea este din ce în ce mai atentă ce mănâncă și cum e preparată mâncarea. Gustul nu va fi schimbat, declară același reprezentant al lanțului de fast-food.
În preparatele de pui McNuggets sunt aproximativ 32 de ingrediente, conform rețetei actuale, potrivit informațiilor nutriționale ale site-ului companiei.