„Cel mai important este să nu îți accepți eșecul, să nu cauți vinovați, să crezi în tine” – Interviu cu Andrei Herczeg, pasionat de artă și de vin

Andrei Herczeg s-a născut în 10.02.1960, în Mailat (jud. Arad). Absolvent al Liceului „C.D. Loga” (1979) și al Facultății de Electronică si Telecomunicații din Timișoara (1985). A lucrat ca inginer în service de electronică industrială, având intervenții în toate fabricile din Timișoara, dar si pe mari santiere din țară: Anina, Călan, Moldova Nouă, Turnu Severin, Midia, Margina, toate în faza de investiții. A învățat cum se pornește o fabrică și cum se face o investiție fără… cap.

Prima inițiativă privată a avut-o în 1990: o fabrică de bere, împreună cu mai mulți colegi si prieteni. În 1994, a băut prima bere produsă în fabrică. Din 1991 și până azi activează în domeniul construcțiilor și materialelor de construcții. În septembrie 1993, un cumplit accident de mașină i-a schimbat complet cursul vieții. Imobilitatea l-a obligat să-și schimbe radical sistemul de valori: să discearnă mai repede ceea ce este important de ceea ce este pierdere de timp.

În 2009, a deschis Enoteca de Savoya, o afacere creată din pasiunea pentru vin.

A avut și are pasiunea colecționării, mai ales în domenii legate de istorie și de artă. A organizat mai multe expoziții și simpozioane, a sprijinit editarea a mai mult de 20 de cărți și cataloage pe teme de istorie și artă.

Robert Şerban: E adevărat că moartea îţi poate schimba viaţa?

Andrei Herczeg: Moartea încheie ciclul vieții, întâlnirea cu moartea resetează acest ciclu. Cu tragismul aferent, este un bilanț al unei etape de viață ce se încheie, pentru că din acest moment povestea se va scrie într-o cu totul altă cheie. Toată scara de valori se răstoarnă, lucruri fără de care nu puteai trăi devin insignifiante, începi lupta cu acceptarea neputinței. Ești obligat să refaci primul parcurs al vieții, când îți redescoperi abilitățile corpului, realizezi că viața este o sumă de bucurii mărunte, ca folosirea mâinilor, degetelor, succesul primilor pași, păstrarea echilibrului… Dacă, în copilărie, pe toate acestea le-ai acumulat inconștient, devenind în timp automatisme, de data aceasta progresul fizic este susținut de voința minții, toată evoluția cinematică este conștientizată; voința determină stabilizarea acumulărilor. Plăcut este când redescoperi în jurul tău dragostea familiei, a prietenilor, a colegilor, o dragoste și căldură care îți dau speranță pe drumul anevoios al revenirii la viață. Cred că cel mai important este să nu îți accepți eșecul, să nu cauți vinovați, să crezi în tine, în cel care ai fost, și să te lupți să redevii din nou. Deși vei semăna cu cel care ai fost, în viața asta nouă vei avea un set de valori total diferit de cel acumulat în viața anterioară. Timpul devine mult mai important, de acuma știi că nu e nelimitat, bucuriile mărunte devin prioritare, înțelegi profunzimea cugetării carpe diem, te poți dedica mai mult familiei și, în tot ceea ce faci, cauți rafinamentul, frumosul, bucuria ta și a celor din jurul tău. Înțelegi, pe de altă parte, că este un lux să-ți petreci vremea cu oameni care nu au nimic de spus, care trăiesc doar pentru forma lucrurilor sau pentru propriile interese. Te vezi pe tine ca un actor pe scenă, dar, interesant, te vezi atât cu ochiul actorului, cât și al spectatorului din sală. Asta te ajută să iei decizii mult mai rapid, să treci mai ușor peste ezitări. Practic, devii conștient că ești cea mai importantă piesă din jocul vieții, iar evoluția rolului este determinată în primul rând de tine.

R.Ş.: Eşti un rafinat băutor şi cunoscător de vinuri. Când şi cum s-a produs apropierea de această băutură la îndemnă, dar, paradoxal, deloc comună?

A.H.: Vinul și pălinca obținute în gospodărie erau suportul mândriei fiecărui bănățean, bineînțeles potrivite cu cârnatul casei. Deci, startul a fost asemănător pentru toți. Apoi, după deschiderea granițelor, a început shoppingul familial în Austria și Ungaria. Nefiind un fan al cumpărăturilor, mi-am petrecut multe ore în fața rafturilor cu băuturi. Așa au început să mă atragă vinurile, varietatea și diversitatea lor, poveștile scrise pe etichete. Citindu-le, mi-am dat seama că ele reprezintă o lume mult mai sofisticată decât cea în care trăim. Declicul, acel t₀ în care m-am legat definitiv de lumea vinului, a fost vizita la vinoteca unuia dintre cei mai buni sommelieri din Austria, aflată pe malul Dunării.

Vinul, poveștile, magia locului încărcată de melancolia cursului apei mi-au schimbat pentru totdeauna modul în care mă raportez la o băutură sau mâncare, pentru că, nu-i așa, toate se leagă, când te înveți cu binele nu mai poți consuma orice…

R.Ş.: Fiindcă îţi plac poveştile, îţi propun intriga uneia dintre ele. Eşti în postura de a alege vinul care se va bea la o întâlnire de gradul III. Ce vin şi de ce ai pune la masa domnilor… extratereştri care ne vizitează?

A.H.: Din moment ce ei vin din altă lume cred că ar fi esențial să le arătăm un eșantion din lumea noastră. Deci, vinul cu care i-aș servi ar fi un Furmint de Tokaj, vin ce își trage seva din magma vulcanului care a erupt odată din pântecele Pamântului, dar în același timp a demonstrat cum un vin strict regional poate face față globalizării.

R.Ş.: Cum stă România pe piaţa de vinuri europene? Ce lipseşte vinurilor româneşti? Care dintre ele sunt competitive?

A.H.: În primul rând, le lipsește sinceritatea. Calitatea unui vin e dată de tradiție, de acea acumulare de pricepere în a face vin a mai multor generații. În țările europene vorbim majoritar de crame de familie, aflate la a doua, treia, a-n-a generație, dar în care sigur cineva din familie s-a dedicat vinului, a înțeles cum se face și a transmis mai departe copiilor, nepoților. La noi, crame de familie sunt foarte puține, marile industrii viticole dau încă trendul pieței. Calitatea vinurilor este clar în creștere, pentru nivelul comercial stăm chiar bine, dar cred că lipsesc acele vinuri de autor, care, de fapt, devin jaloanele acestei lumi atât de sofisticate a vinurilor. Totuși, sunt și excepții, crame care s-au impus pe piață având în portofoliu vinuri fanion produse chiar și în zece ani remarcabili.

Din păcate, încă se insistă mult pe tehnologie, pe rețetă, care acum se descoperă; există și acea frustrare a deconectării de la marea lume a vinurilor, din perioada comunistă, iar acum toată tehnologia se preia ca o rețetă de succes, omorând șansa de a produce vinuri de autor. Din fericire, apar tot mai multe crame cu enologi educați aici sau veniți din afară.

R.Ş.: De ce vinul, şi nu… ginul?

A.H.: Nu mă văd consumând gin o seară întreagă, cum nici rom sau whisky. Le apreciez gustând un pahar, dar cu vinul mă joc, îl potrivesc cu felurile de mâncare. Aici cred că e rafinamentul maxim și doar vinul îți dă această satisfacție. Rar mi se întâmplă să gust un singur fel de vin într-o seară, cu prietenii. Fiecare vin are o poveste, dar mai interesante sunt, uneori, poveștile ce se nasc în jurul lui. Vinul trebuie împărtășit cu cei cu care îl bei!

R.Ş.: Ca să faci un vin bun, trebuie să fii şi niţel artist. Tu eşti, alături de Delia, soţia ta, nu doar un băutor de vin, ci şi colecţionar de artă. De unde a venit pasiunea asta? Care a fost prima lucrare pe care ai achiziţionat-o?

A.H.: Pentru mine, a face vin este artă. Deci, încă un motiv să iubesc arta. Am avut mare noroc cu soția mea, Delia, să descoperim împreună lumea fascinantă a artei vinurilor și a gătitului. Nu cred că puteam rata lumea artei în sine. De mic m-a fascinat arta, plecând de la ce îți oferă natura până la reprezentările unor stări pe care le poate vedea doar artistul. Am avut norocul să descopăr arta modernă, astfel că prima lucrare cumpărată, elev de generală fiind, a fost un tablou de factură suprarealistă.

R.Ş.: Arta contemporană implică un risc pentru colecţionarii ei: nu se ştie cum vor evolua artiştii şi cotele lor, dacă vor fi industrioşi. Totuşi, colecţia voastră e bazată, în cea mai mare parte a ei, pe lucrările artişilor contemporani…

A.H.: Aici am mare noroc cu soția mea, mai ales că e vorba și despre bani. Am învățat să fim împreună foarte contemporani, să ne eliberam de clișee, de cum e normal. Artistul contemporan vede aspecte ale vieții pe lângă care trecem uneori fără să le percepem, deci ne ajută să înțelegem nuanțe rafinate, complexe, subtile, care îți pot îmbogăți viața.

După atâția ani discernem între lucrări care au ceva de spus, pun o problemă, față de cele făcute pe rețete mimetice, sau doar fiindcă vor să placă. Deocamdată, scopul principal al colecției nu este investiția, ci înțelegerea, starea pe care ți-o crează o anumită lucrare, bucuria să poți împărtăși ceea ce simți în fața ei.

R.Ş.: Dacă le întâlnirea de care vorbeam mai sus, cea de gradul III, ar trebui să creezi şi cadrul ei, ce lucrare de artă, din propria ta colecţie, ai pune? De ce?

A.H.: Întâlnirea de gradul III cred că reprezintă în primul rând o stare; comunicare încă nu suntem siguri că va exista. Poate, în dorința de a mă face înțeles cu privire la ceea ce simt, aș pune în fundal o lucrare de Silviu Oravitzan, în care totul e construit pe lumină.

R.Ş.: Când ai băut ultima dată bere?

A.H.: Cred că te surprind, dar bere am băut acum două zile și, recunosc, o bere foarte bună. E prima oară când beau, bere Ciuc „interzisă” la halbă. La fel cum un pahar de gin, whisky, rom, coniac pică în unele momente foarte bine, la fel și pentru bere sunt momente de potrivire ideală.