Cel mai cunoscut şi interpretat vals din lume, Valurile Dunării, a fost compus de timişoreanul Ioan (Jovan, Ion, Ivan, Iosif) Ivanovici.

În 1889, România a participat la Salonul de la Paris cu 736 de concurenți, care au obținut 271 de premii – 2 mari premii, 26 de medalii de aur, 63 de medalii de argint, 73 de medalii de bronz și 107 mențiuni de onoare. Delegația română a fost condusă de prințul George Bibescu, Comisarul General al Principatelor Române pentru această expoziție, iar Guvernul a alocat un buget de 200.000 lei și dreptul de a organiza o loterie cu un capital de 300.000 lei, spune Simona Antonescu, în cartea Fotograful Curții Regale.

Organizatorii expoziției de la Paris au pus pus la dispoziţia României un spaţiu de 1146 mp, iar beneficiul net adus de România a fost de 62.000 lei…

Marele Premiu al Expoziției Universale de la Paris din 1889

Medalii de argint au fost atribuite Fabricii de Var Hidraulic Azuga (pentru calitatea produselor) și lui Ștefan Ionescu Vaibudea, pentru sculptura Învingătorul.

Medalii de aur au primit Casa Capșa (pentru calitatea produselor de cofetărie), Constantin Istrati (pentru descoperirea franceinelor, coloranți organici), Restaurantul Iordache, al cărui patron a inventat micii tradiționali (pentru produse), pentru ia cusută de doamna Paraschiva Topârceanu, mama poetului, pentru apele minerale de la Slănic Moldova, comparate cu cele de la Karlovy Vary sau Vichy, dar și Societatea Morilor cu Aburi Botoșani și Gavriil Musicescu, compozitor, pentru culegerea 12 Melodii Naționale.

Marele Premiu al Expoziției Universale de la Paris din 1889 a fost obținut, din delegația României, de către Podgoria Cotnari – pentru calitatea vinurilor prezentate, precum și de Iosif Ivanovici, compozitor, pentru Marșul care a reprezentat Expoziția Universală de la Paris 1889.

Melodia lui Iosif Ivanovici a fost aleasă din 116 compoziţii candidate

Expoziția Universală de la Paris din 1889 a fost cea de-a optsprezecea expoziție universală organizată, dar a rămas în istorie datorită temei, centenarul Revoluției Franceze, și inaugurării faimosului Turn Eiffel, construcția pe schelet de oțel din Paris ce măsoară 324 m înălțime, devenit simbolul Franței cel mai răspândit la nivel mondial. Construit între anii 1887-1889, inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai, Turnul Eiffel a servit ca arc de intrare la Expoziția Universală, târgul mondial care s-a desfășurat de la 6 mai la 31 octombrie 1889.

Melodia lui Iosif Ivanovici, declarată imn oficial al Expoziției Universale de la Paris, a fost aleasă din 116 compoziţii candidate. Varianta prezentată la Expoziţia Universală de la Paris, în 1889, a fost de fapt o reorchestrare a piesei lui Iosif Ivanovici de către compozitorul francez Emile Waldteufel, autorul „Estudiantinei”.

Bănățeanul născut în imperiul austro-ungar, dar care a trăit ca militar român la Galați

Născut în anul 1845, pe timpul imperiului austro-ungar, Ioan (Jovan, Ion, Ivan, Iosif) Ivanovici și-a dedicat viaţa muzicii militare românești. Ca loc de naștere este aproape unanim acceptat Timișoara, deși la un moment dat a fost ”adoptat” și de Alba Iulia. Administrația locală din comuna timișeană Becicherecu Mic îl consideră ca fiind acolo locul unde a  văzut lumina zilei.

Clarinetist, dirijor şi compozitor, creaţia lui Iosif Ivanovici cuprinde peste 350 de piese, în majoritate dansuri, de la vals, cadril, polcă, până la marşuri. A plecat din Banat pe la vârsta de 14 ani, întreaga viaţă trănd-o în Galaţi, ca ofiţer şi dirijor al mai multor formaţii de muzică militară, în 1900 fiind numit inspector general al muzicilor militare din România.

Aşa a ajuns la Bucureşti, unde s-a şi stins din viaţă un an mai târziu, la 16/28 septembrie 1902.

Printre compozițiile lui Ivanovici se înscriu nenumărate mazurci, polci, cadriluri, serenade, romanțe, piese în stil popular, de pildă, „Sârba moților”. Piese precum „Porumbeii albi” sau „Hora micilor dorobanți” fac parte și în prezent din repertoriul fanfarelor militare.

Strănepotul lui, Andrei Ivanovici, născut în 1968, în București, s-a remarcat ca pianist de muzică clasică, fiind câștigător a numeroase competiții internaționale.

Dedicat şi scris pentru domnişoara Sara Fried, din Lugoj…

O copie a manuscrisului celebrului vals se află la sediul Comunităţii Evreieşti din Lugoj, după cum spune Cristian Ghinea, pe blogul lui. Manuscrisul i-a fost dăruit lugojencei Sara Fried de către Iosif Ivanovici, pe care scrie:„Donauwellen Walzer. Ivanovics, gewimdet und geschrieben fur Fraulein Sara Fried”, adică „Valsul Valurile Dunării, Ivanovics, dedicat şi scris pentru domnişoara Sara Fried”.

Sara Fried a fost de fapt muza care l-a inspirat pe Iosif Ivanovici în compunerea valsului ”Valurile Dunării”, pe vremea când, pentru puţin timp, a fost capel-maistru al fanfarei militare din Lugoj, după cum scria un alt lugojean, Tobias Schwager, într-un articol publicat la 20 septembrie 1985 în „Revista mea” din Israel.

E românul Iosif Ivanovici, nu austriacul Johann Strauss jr.

„Valurile Dunării” – Donauwellen sau franțuzește Flots du Danube – a fost imprimată prima oară în 1880 de către editorul Constantin Gebauer, cu o dedicație pentru Emma Gebauer, soția editorului. Așa a ajuns Iosif Ivanovici regele valsului românesc, ”Valurile Dunării” devenind de-a lungul timpurilor nu numai cel mai cunoscut şi cel mai celebru vals românesc, dar și unul dintre cele mai celebre valsuri ale lumii. A ajuns atât de celebru, încât valsul a fost uneori atribuit chiar şi vienezului Johann Strauss jr., autorul unui alt vals celebru, ”Dunărea Albastră”.

Barca originală pe…  Valurile Dunării

Poetul român Carol Scrob a scris versurile originale ale piesei ”Valurile Dunării”. Carol Scrob s-a născut în 1856, la 21 iulie, la Săbăoani, în județul Neamț, ajuns până la gradul de maior de infanterie, și a murit în 1913, la 17 ianuarie, la București.

Barca pe valuri saltă ușor
Inima-mi bate plină d’amor
Dulcea speranță e-n al meu pept.
Vino, ah! vino, că te aștept.

Vino n-ai teamă,
Dorul te chiamă,
Să plutim vesel și să cântăm,
Și-n fericire
Spre nemurire,
Brațe-n brațe să ne-avântăm.

Să te sărut cu dor, cu foc,
Timpul fugar să-l țin în loc.
Să mă săruți cu foc, cu dor,
Să tot trăiesc să nu mai mor.

Ah! Cerul atunci e mai-ntins,
Soarele parcă e mai aprins,
Și-n ochii tăi senini zăresc
Un raiu Dumnezeesc.

Barca pe valuri saltă ușor,
Inima-mi bate plină d’amor,
Dulcea speranță e-n al meu piept,
Vino, ah! vino, vin, eu te aștept.

Ah! vino, te aștept, vino, te-aștept,
Dulce speranța e sânul meu,
Vino, ah! vino,
Vino, vino, te-aștept!

Versurile originale au fost modificate de-a lungul timpului, în prezent fiind cunoscute mai multe variante. Una dintre ele aparține textierului Aurel Felea și a fost popularizată prin interpretarea cântăreței Corina Chiriac, din 1970, cu melodia ”Barca pe valuri”….

Oh! how we danced on the night we were wed…

Marlene Dietrich îl cânta la pian într-un film de mare succes al anilor 30, “Dishonored”. În Statele Unite ale Americii, piesa a ajuns mult mai bine cunoscută cu un nou nume, „The Anniversary Song” (”Oh! how we danced on the night we were wed”), în 1946, cu versuri adaptate în engleză de Al Jolson şi Saul Chaplin, în filmul “The Jolson Story”, păstrându-se doar linia muzicală. Aşa a intrat în clasamentul revistei Billboard, de la 7 februarie 1947, unde a rămas timp de 14 săptămâni şi a ajuns pe poziţia a doua.

Valurile Dunării, de la Familia Bundy, până în… limba chineză

De atunci, piesa a fost interpretată, în diferite versiuni, de Guy Lombardo, Dinah Shore, Tex Beneke şi orchestra Glenn Miller, Andy Russell şi Paul Weston, Artie Shaw cu a sa orchestră New Music, Django Reinhardt şi Quintette du Hot Club de France, ulterior şi Bing Crosby, Rosemary Clooney, Eva Cassidy, Mitch Miller, Joni James, Frank Sinatra, Andy Williams, până la Tom Jones, în 1989.

„The Anniversary Song” sau ”Danube Waves” a mai apărut şi pe coloana sonoră a multor filme celebre, printre care “Mayerling” (1968), “Falling in love again” (1980), “Avalon” (1980), “Payback” (1999), “Father and daughter”(2000), precum şi în serialele TV “M.A.S.H.” şi ”Married with Children” (Familia Bundy).

”Valurile Dunării” a fost auzit pentru prima oară într-un film românesc în 1959, în pelicula eponimă semnată de regizorul Liviu Ciulei. În China, valsul a ajuns cunoscut mulțumită filmului lui Liviu Ciulei. A fost realizată și o traducere a versurilor în limba chineză.

Piesa „Valurile Dunării” a fost popularizată și în Coreea anilor 1920 de către soprana Iun Șim-doc, sub titlul „Psalmul morții”…

1 de 3