Cel mai bogat primar din România are o fermă botezată ”Casa Poporului”, în valoare de zeci de milioane de euro. VIDEO

1715

Maricuța este cu siguranță unul din cei mai bogați oameni ai Sibiului, chiar dacă el nu a lăsat aproape deloc să se observe acest lucru. Primarul Șelimbărului, anchetat acum de DNA pentru fraude de sute de milioane de euro deține și un adevarat ranch, aflat în construcție pe DN1 în apropiere de Mohu, relatează oradesibiu.ro.

Sibienii știu cu siguranță clădirea impunătoare care se amenajează de câțiva ani, cum treci de parcul industrial Șelimbăr, pe partea dreaptă, pe DN1, pe sensul de mers către Tălmaciu.

Imobilul nu este finalizat și aparține chiar primarului anchetat acum de DNA, Daniel Maricuța. Dacă dinspre stradă clădirea nu impresionează prea tare, în schimb în partea dinspre cele două lacuri, aflate acolo, arhitectura este impunătoare. Drumul de acces dinspre DN1 nu este gata, dar se lucrează de zor și pe pun pavele pentru amenajarea acestuia.

Maricuță a comandat ca aleea de acces din parcare în clădire, să fie una încălzită, pentru ca iarna să nu alunece din cauza zăpezii sau ghețușului.

În partea din spate însă, departe de ochii lumii începe adevaratul paradis. Clădirea e aproape toată cu exterior din sticlă, iar în interior se poate distinge faptul că Maricuța a vrut să fie amenajată o piscină interioară. La nici 50 de metri două lacuri completează peisajul superb în care a fost amplasat acest adevărat ranch. Imediat în vecinătate primarul Șelimbărului a dat comandă să fie amenajată o fermă cu cai, mai ales că Maricuța este pasionat de echitație.

Un îngrijitor de la fermă ne-a declarat că Maricuța a fost ultima dată în vizită, săptămâna trecută și că se interesează mereu de cum decurge șantierul de amenjare a fermei sale care valorează câteva zeci de milioane de euro.

”E cel mai bogat primar din România. (..) Noi îi spunem Casa Poporului la acea fermă. De multe ori l-am asemuit cu Ceaușescu. Are aceeiași mentalitate. A vrut să își facă o super casă acolo. Are o valoare de peste 3-4 milioane de euro. De multe ori m-am întrebat cum a avut curaj să o construiască pentru că din salariul de primar nu ai cum să faci așa ceva. Nu îi e frică de nimeni”, spune Doru Șandru, fost viceprimar al comunei Șelimbăr.

Avere impresionantă

În satul Mohu, aparţinător de comuna Şelimbăr, edilul-şef deţinea în anul 2009, împreună cu consoarta, 19,5 hectare, din care 8,5 sunt reprezentate de „luciu apă” (lac), iar la Bungard, tot în „parohia” lui, „doar” 2 hectare.

Primarul a mai declarat două terenuri de 0,32 hectar, în intravilanul comunei Sadu şi 0,5 hectare la Avrig, conform justitiarul.ro.

sursa: ziarulonline.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.