Cei peste 58.000 de elevi din Timiş vor fi serviți cu fructe, lapte și corn, în 2017 -2018

197

O veste bună pentru cei peste 58.000 de elevi din Timiş, în primul rând pentru copiii care provin din familii cu o situație economică precară. Guvernul României a aprobat, în luna august, noul program pentru școli care unifică și continuă Programul de încurajare a consumului de fructe şi legume şi Programul „Lapte și corn”. Acestea vor fi implementate, în conformitate cu regulamentele Uniunii Europene, începând cu anul şcolar 2017-2018. Noul program va fi pus în aplicare de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății. Amintim că Guvernul aloca zilnic 1 leu şi 27 de bani pentru un corn făcut din făină albă, drojdie și apă, de 80 de grame, şi un pachet de lapte de 200 de mililitri, pe care, de obicei, copiii le aruncau la gunoi sau jucau fotbal cu cornul indigest. Astfel, se asigură participarea României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, ce se va derula în perioada 2017-2023, potrivit OUG aprobată, în ședința de Guvern de la la sfârșitul săptămânii trecute.

Conform legislaţiei europene, programul pentru şcoli are două componente: 1. Distribuirea de fructe și (sau) legume proaspete, lapte natural de consum şi (sau) produse lactate fără adaos de lapte praf. 2. Luarea de măsuri educative care însoţesc distribuţia produselor. OUG aprobat prevede crearea cadrului legislativ național pentru implementarea componentelor și obiectivelor acestui program în școlile din țara nostră. În termen de 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a acestui act normativ se vor stabili măsurile necesare pentru implementarea Programului pentru școli al României, care va asigura şi distribuţia produselor de panificaţie.

„Acest program urmărește crearea de obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă, (prin componenta de educație pentru sănătate obligatorie a acestui program), precum și creșterea consumului de produse locale”, se arată în OUG. Trebuie să amintim că finanțarea Programului pentru școli al României va fi asigurată de la bugetul de stat,  prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, şi din fonduri externe nerambursabile. Bugetul pentru implementarea programului în fiecare an şcolar se va stabili anual prin hotărâre de guvern. Programul pentru școli al Uniunii Europene se va derula începând cu anul școlar 2017-2018, ca urmare a adoptării Regulamentului Uniunii Europene nr. 791 din 2016, al Parlamentului European și al Consiliului Europei din 11 mai 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.