Cei peste 50 de elevi de liceu şi profesori din Alba Iulia reîntorşi din Veneto, monitorizaţi „telefonic”, DSP: Mergem pe încredere!

103

Cei peste 50 de elevi și profesori de la un liceu din Alba Iulia care s-au reîntors, duminică noapte, din regiunea Veneto, focarul italian de coronavirus, au fost consultaţi de cadre medicale la sosirea în Alba, după care fiecare a plecat spre casă, unde trebuie să stea în carantină 14 zile.

Reprezentanții Direcției de Sănătăte Publică spun că grupul va fi monitorizat prin telefon, pentru că nu există suficient personal care să meargă acasă la fiecare și să vadă dacă au simptome și dacă stau izolați la domiciliu: „Mergem pe încredere şi pe maturitatea părinţilor”.

„De luni dimineaţă intră în monitorizarea noastră timp 14 zile. Zilnic, vor fi contactaţi telefonic. Ne informează despre simptome, despre febră, cum evoluează şi, în funcţie de situaţie, vom lua atitudine în continuare. Pentru moment, toţi sunt carantinaţi la domiciliu. În cameră separate, în condiţii de izolare pe cât se poate la domiciliu. Să sperăm că nu vor fi incidente şi lucrurile merg cum trebuie”, a declarat, după sosirea grupului, directorul executiv adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Daniela Dreghici Popa, potrivit Agerpres.
Întrebată dacă se va verifica dacă sunt respectate recomandările şi dacă, într-adevăr, cei în cauză stau în cameră izolaţi, ea a răspuns că, teoretic, nu există suficient personal pentru a se face acest lucru şi se merge pe încredere: „Teoretic, nu avem suficient personal în DSP ca să verificăm acest lucru, dar noi mergem pe încredere şi pe maturitatea părinţilor. Părinţii au o responsabilitate”.
Directorul DSP a adăugat că le-au fost transmise părinţilor pe WhatsApp recomandările DSP, respectiv „izolare în cameră individuală, nu cu alţi membri ai familiei, cu grup sanitar, dacă se poate, separat, cu veselă separat pentru servirea mesei, cu mâncarea servită în camera lor, unde sunt izolaţi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.