Ceaţa va pune stăpânire, vineri dimineaţa, pe un județ din vestul ţării. Meteorologii au emis o avertizare de tip cod galben de ceaţă pentru judeţul Caraş-Severin.
Potrivit avertzării now casting, astăzi, între ora 09:00 şi 12:00 vizibilitatea va fi redusă, local la 200 de metri, şi izolat la 50 de metri. Vor fi afectate localităţile: Băile Herculane, Bănia, Bozovici, Cornea, Dalboșeț, Eftimie Murgu, Iablanița, Lăpușnicel, Lăpușnicu Mare, Mehadia, Prigor, Șopotu Nou şi Topleț. Şoferii trebuie să fie foarte atenţi şi să păstreze distana regulmentară faţă de vehiculul din faţă pentru a evita accidentele.
Update: Meteorologii au extins codul galben de ceaţă şi pentru judeţele Arad şi Bihor. Aici, ceaţa densă va persista până după ora 13:00.