Ceaţa pune stăpânire pe Banat

150

Banatul este sub stăpânirea ceţii, transmit meteorologii. Până după amiază este în vigoare un cod galben de ceaţă. Cei mai afectaţi sunt şoferii, pentru că vizibilitatea este redusă la 200 de metri, dar ea poate scădea până la 50 de metri în unele zone.

Sunt vizate judeţele Timiş, mai exact localităţile Timișoara, Recaș, Belinț, Bucovăț, Dumbrăvița, Fibiș, Ghiroda, Giarmata, Moșnița Nouă, Orțișoara, Pișchia, Remetea Mare, Sânandrei, Topolovățu Mare; judeţul Arad cu localităţile Fântânele, Șagu, Vinga; judeţul Caraş-Severin cu Moldova Nouă, Bănia, Berzasca, Bozovici, Coronini, Dalboșeț, Eftimie Murgu, Gârnic, Lăpușnicu Mare, Prigor, Sichevița, Șopotu Nou.

De asemenea, ceaţa s-a lăsat şi pe autostrada A1, porţiunea din vestul ţării, iar poliţiştii îndeamnă şoferii la prudenţă.

„Centrul infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române sfătuiește conducătorii auto care se deplasează pe autostrada A1 Lugoj – Arad să manifeste prudență sporită la volan, să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic, întrucât pe sectorul kilometric 475 – 495 (Topolovățu Mare – Remetea Mare, în județul Timiș), din pricina ceții dense, vizibilitatea este redusă – pe alocuri – sub 100 de metri”, transmite Poliţia Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.