Ceasul electric din Lugoj, inaugurat de două ori

2407

Campania electorală înseamnă, mai ales pentru primarii în funcţie care îşi doresc un nou mandat, multe inaugurări şi tăieri de panglici. Aşa se întâmplă şi la Lugoj, unde edilul şef a inaugurat, joi, ceasul electric istoric din localitate. Se pare că a uitat că aceelaşi eveniment a avut loc şi în urmă cu… 5 luni.

Anul trecut în noiembrie, ceasul istoric din centrul Lugojului a fost ridicat cu o macara şi dus în atelier. Aici s-a reparat, s-a reabilitat şi i s-a instalat şi un sistem de reglaj prin satelit. Acum autorităţile l-au inaugurat din nou, de reparaţii ocupându-se o societate privată din oraş.

Ceasul a fost construit şi adus în centrul urbei de pe Timiş în 1924. Scopul lui a fost de a arăta ora exactă aristocraţilor din vremea respectivă. Aceştia se întâlneau chiar la ceas pentru a discuta subiectele fierbinţi ale acelor timpuri. Orologiul a rămas un simbol al oraşului timp de 92 de ani.

Reabilitarea, petrecută în 2015, a fost mai mult decât necesară. Asta pentru că ceasul nu a mai avut parte de întreţinere şi conservare din 1989. Din păcate anii şi-au lăsat amprenta asupra ceasului şi în ultimii ani au fost probleme mari cu mecanismul, însă ceasul devenise şi inestetic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.