În biserica din Densuş, slujbele se ţin neîntrerupt de şapte secole. Zidurile lăcaşului de cult au fost construite din rămăşiţele fostului oraş Ulpia Traiana Sarmizegetusa scrie historia.ro.

Istoricii susţin că biserica din Densuş a fost ridicată pe ruinele unui templu închinat zeului Marte, în altarul căruia romanii aduşi în Dacia obişnuiau să facă sacrificii. Preotul Alexandru Gherghel, cel care slujeşte de aproape 14 ani în biserica din piatră, spune că locul bisericii poartă urme mult mai vechi:ale dacilor care au stăpânit peste ţinuturile Sarmizegetusei şi au avut propriile altare închinate lui Zamolxe. Dacă îi întrebi pe sătenii din Ţara Haţegului despre biserica lor, unii îţi vor spune, încredinţaţi de poveştile cu care au crescut, că lăcaşul a fost ridicat „de urieşi“.

Lăcaşul de cult din Densuş e situat la zece kilometri de Haţeg, în apropierea şoselei Haţeg-Caransebeş. Biserica a fost ridicată pe un deal şi e înconjurată de un cimitir vechi, în care mormintele sătenilor şi ale preoţilor care au slujit aici sunt învecinate cu pietre funerare antice. De orânduirea ei se ocupă părintele Alexandru Gherghel. Preotul locuieşte într-o căsuţă construită în vecinătatea bisericii şi, la orice oră a zilei, îi întâmpină pe turişti. „I s-a dus vestea bisericii de la Densuş şi de asta vin aici credincioşi de peste tot, români, dar şi mulţi unguri, italieni, ba chiar şi indieni sau japonezi“, spune Alexandru Gherghel.

Atmosfera liniştită a lăcaşului se păstrează şi în zilele de Paşti. În noaptea de Înviere, aici ajung în fiecare an cel puţin 200 de oameni. Cei mai mulţi dintre pelerini asistă la slujbă în curtea bisericii. Biserica ortodoxă română din Densuş poartă hramul Sfântului Proroc Ieremia (1 mai) şi al Sfântului Ierarh Nicolae (6 decembrie). Prima atestare documentară a bisericii a fost la 2 iunie 1360, cu ocazia unui „scaun de judecată“ al românilor din Ţara Haţegului. Cei mai mulţi istorici o plasează ca fiind ridicată în secolul al XIII-lea, în timp ce alţi oameni de ştiinţă susţin că ar fi fost construită în secolele X-XI.

Biserica a fost restaurată în anii 2003 şi 2005, prin contribuţia Ambasadei Statelor Unite ale Americii şi a Ministerului Culturii. Din anul 1991, ea a fost propusă pentru a face parte din patrimoniul UNESCO.