2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Cea mai veche așezare urbană din lume, la doi pași de Timișoara…

Pare greu de crezut dar, în lunca Timișului, nu departe de marea noastră aglomerare urbană, au înflorit așezări omenești la cumpăna dintre mileniile VI și V i.Hr. Istoricii au descoperit că la Parța exista o așezare urbană cu case cu etaj considerată printre primele așezări urbane în lume. La Parța au fost efectuate săpături încă din 1931, de către Joachim Miloja, apoi de M. Moga în 1943-1945 și au fost reluate după 2000 de o echipă formată din Gh. Lazarovici, Dan Ciubotaru, Marco Merlini, Paulla Ucelli Gnesutta (Universitatea din Pisa) și altii. Săpăturile au totalizat până în prezent peste 2000 de metri pătrați, dar zona arheologică este mult mai întinsă.

Istoricii spun că Parța este o asșzare în care au fost descoperite până în prezent 150 de locuințe și complexe, patru blocuri de locuințe cu 4-5 camere, așezate de-a parte și de alta a unui coridor, din care unele cu podeaua suspendată sau cu etaj, care găzduiau familii mari, cu mai multe generații sau familii înrudite. Într-una din case, la etaj, s-au descoperit și elemente ale unui război de țesut.

În centrul așezării se afla sanctuarul principal, cu statui monumentale, care a fost strămutat și restaurat în Muzeul Banatului. Așezarea avea un sistem de fortificație din 4-5 palisade și patru șanturi pe latura de nord și un altul pe latura de sud. Au fost găsite bile de lut înfipte în pereții șanțurilor, urme ale bătăliei dintre ”pașnicii” oameni ai neoliticului. La marginea de sud a așezării, care cobora spre vechiul curs de râu, se afla un spațiu lung de circa 30 de metri până la primul sistem de fortificare, unde comunitatea își ținea vitele, alt indiciu că nu era vorba despre o așezare de tip sătesc, în care oamenii își țineau animalele în bătătură.reconstituire-altar-Parta

Potrivit colegilor de la enational.ro, ”într-un bloc de locuințe, la etaj, sub un pat de dimensiuni mari, au fost descoperite peste 30 de bile de lut, uscate la soare și arse parțial, făcând parte din pregătirile de luptă constatate în întreaga stațiune. Au fost descoperite bile arse, parțial arse, bile în cuptoare de ardere, la etajul unor construcții publice, iar în Sanctuar, bilele erau așezate în piramidă, la ”sfințire”, lângă altar. Parța se dezvoltase în jurul sanctuarelor cu altarele principale, dar existau altare în toate casele, ceea ce dovedește o viață spirituală profundă. Unul dintre altarele casnice era străjuit de un stâlp paralelipipedic terminat cu un cap de taur, din lut, o coloana dedicată Taurului Ceresc, așa cum apare mai târziu în civilizațiile mesopotamiene și în cele de pe Valea Indus, sugerand axis mundi, legatura Cer – Pământ și care mult mai târziu avea să fie stilizată în coloanele ionice.

Pe un soclu de formă paralelipipedică, lucrat din lut, se afla o statuie dublă, cu două capete, unul de taur, iar celaăalt de femeie cu fața acoperită de o mască rituală. Cercetatorii consideră că este vorba de un cult al Mamei Primordiale. Cu alte cuvinte peste un mileniu de istorie și civilizație până să apară ”primele” așezări de tip urban în Mesopotamia și în Siria!

Sursa: enational.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :