Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş elaborează, lunar, un raport privind starea mediului.
Ultimul raport publicat, privește determinarea nivelului de poluare a aerului cu noxe în luna martie 2016 și s-a realizat cu ajutorul rețelei automate de monitorizare a calității aerului pentru aglomerarea Timișoara.
Astfel, pe parcursul lunii martie 2016, nu s-a înregistrat nici o depășire a valorii limită pentru media orară la concentrațiile de dioxid de sulf (SO2).
Valoarea maximă de 68,26μg/m3, s-a înregistrat în data de 26 martie 2016, ora 12, la stația TM-1, pe Calea Șagului.
Pe parcursul lunii martie 2016, nu s-a înregistrat nici o depășire a valorii limită pentru media orară la dioxid de azot (NO2), monoxid de carbon (CO) sau de de pulberi in suspensie (PM10).
Valoarea maximă a mediilor pe 8 ore pentru luna martie, la ozon (O3), a fost de 104,92 μg/m3, reprezentând 87,4% din valoarea țintă, fiind înregistrată în data de 31 martie 2016, în intervalul orar 14-21, la stația TM-2, de pe Str. C. D. Loga.
Tot în luna martie 2016, nu s-au înregistrat depășiri ale valorii limite zilnice la probele prelevate pentru determinările gravimetrice, mai spune Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş.
În schimb, de-a lungul lunii martie, s-au prelevat 7 probe de pulberi sedimentabile și s-au înregistrat 7 depășiri a concentrației maxime admisibile (CMA).
Valoarea maximă de 45,87 g/m2/lună s-a înregistrat, în Timișoara, pe strada Andreescu…