Cea mai mare expoziţie Brâncuşi va avea loc la Timişoara, anul viitor

251

După 50 de ani, România va găzdui, la Timişoara, o expoziţie-eveniment dedicată lui Constantin Brâncuşi. Evenimentul, anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, este programat să aibă loc în toamna anului viitor, la Muzeul National de Artă, în cadrul manifestărilor prilejuite de programul Timişoara- Capitală Culturală Europeană 2023.

Expoziţia, cu titlul „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” este curatoriată de Doina Lemni care a declarat că evenimentul a fost conceput astfel încât să sublinieze legătura permanentă pe care Brâncuşi a avut-o ţara şi faptul că moştenirea românească l-a însoţit neîntrerupt în devenirea sa ca artist al avangardei europene. Expozitia va reuni 20-25 de opere ale lui Brâncuşi, provenite, atât din colectii publice, cât şi private din ţară şi din străinătate, care vor fi însoţite de desene şi fotografii originale ale marelui artist.

Organizarea evenimentului este estimată la peste 1 milion de euro şi va fi sustinută de Consiliul Judeţean Timiş, Fundaţia Art Encounters, Institutul Francez din Timişoara şi Ministerul Culturii. Ultima expozitie retrospectivă Constantin Brâncuşi din Europa a avut loc la Bruxelles în 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.