Cea mai înaltă clădire din România va fi finalizată, curând, la Timișoara. Ce va găzdui acest zgârie-nori

2943

Cea mai înaltă clădire de birouri din România va găzdui nu doar o suprafaţă impresionantă de spaţii office, de 52.000 mp, ci şi săli pentru evenimente, cafenele, restaurante şi magazine. Aceasta este una dintre cele mai râvnite zone comerciale de către chiriaşi din ansamblul mixt Openville Timişoara, o parte dintre spaţii fiind contractate de anul trecut.

Timişoara se va mândri, în viitorul apropiat, cu cea mai înaltă clădire de birouri din România. Aceasta va fi localizată în ansamblul multifuncţional Openville, pe care companiile Iulius şi Atterbury Europe îl realizează, în prezent, lângă Iulius Mall. Potrivit unui comunicat de presă, imobilul, care va purta denumirea de United Business Center 0 (UBC 0), va avea 27 de etaje şi o înălţime de 155 de metri, urmând să surclaseze clădirea din Bucureşti care deţine acum acest titlu.

Lucrările au început în luna aprilie, constructorii estimând că vor fi finalizate în ultimul trimestru al anului viitor.

Listă de aşteptare pentru spaţiile din clădire

„UBC 0 este una dintre cele mai aşteptate construcţii din ansamblul mixt Openville Timişoara, aşa cum am constatat atât din reacţiile şi întrebările pe care le primim din partea publicului larg, cât şi din feedback-ul oferit de mediul de business, din zona de office şi cea de retail, doritor să îşi rezerve un spaţiu în această clădire”, au declarat reprezentanţii companiei Iulius.

Interesul antreprenorilor se reflectă în contractele de închiriere pentru spaţiile UBC 0 încheiate încă de anul trecut, pe când clădirea se afla la stadiul de proiect.

„Pentru UBC 0 există un <>, interesul companiilor fiind motivat de două considerente. În primul rând, îşi doresc să fie prezenţi în cea mai înaltă clădire din România, care va deveni simbol pentru Timişoara şi reper la nivel naţional. Iar al doilea motiv este unul foarte pragmatic: au nevoie de spaţii ample pentru consolidarea operaţiunilor”, spun reprezentanţii Iulius.

Mai mult de 52.000 mp de birouri va include UBC 0, aproape aceeaşi suprafaţă cât însumează cele trei clădiri UBC (dintre care două inaugurate) prevăzute în prima etapă de dezvoltare a ansamblului. Suprafeţele pe fiecare nivel vor ajunge la cel puţin 2.000 mp, fiind spaţii flexibile fără coloane interioare şi cu multă lumină naturală care pot fi partiţionate astfel încât să se adapteze cerinţelor clienţilor.

„Vorbim despre solicitări venite din partea companiile partenere Iulius, care plănuiesc să îşi crească operaţiunile şi, implicit, să îşi extindă suprafeţele închiriate. Apoi, avem cereri din partea unor companii care au un număr mare de angajaţi şi vor să se reloce cu toate operaţiunile într-o singură clădire. Şi, nu în ultimul rând, sunt solicitări din partea unor companii globale, care plănuiesc să îşi deschidă sedii în Timişoara, într-o clădire reprezentativă, atât ca imagine, cât şi ca funcţionalitate, dotări şi beneficii”, au completat oficialii Iulius.

UBC 0, un proiect mixt pe verticală: office, retail şi s­ăli de evenimente

Retailerii mari şi antreprenorii locali s-au orientat şi ei spre spaţiile comerciale pe care le va include cea mai înaltă clădire de birouri din România. După modelul celorlalte două imobile inaugurate în Openville, şi UBC 0 va îmbina spaţiile de birouri cu zonele de retail. Astfel, la demisolul şi parterul clădiri se vor regăsi magazine, restaurante sau cafenele tematice, iar la etajul întâi vor fi amenajate săli unde vor fi organizate evenimente corporate sau private.

„Pentru componenta de retail a clădirii am început să primim solicitări încă de acum doi ani, iar primele contracte au fost semnate efectiv la începutul lui 2017. Este vorba despre cafenele, restaurante şi servicii, operate, în principal, de antreprenori locali, dar şi de magazine ale unor branduri cunoscute la nivel naţional”, spun reprezentanţii ansamblului Openville.

Ce îi atrage pe retaileri în aceste spaţii? În primul rând, traficul ridicat de clienţi, asigurat de Iulius Mall şi de clădirile de birouri, dar şi amplasarea UBC 0 în imediata vecinătate a parcului pe care dezvoltatorii îl vor amenaja în ansamblu. Clădirea nu doar că va oferi cea mai spectaculoasă panoramă asupra Timişoarei, din orice unghi, dar va avea acces direct la spaţiile de relaxare create în viitorul parc şi la cele din interiorul mall-ului.

Openville Timişoara, care va fi principalul pol de business, retail şi entertainment din vestul României, va fi inaugurat în trimestrul patru al acestui an, odată cu finalizarea primei etape de dezvoltare. Aceasta va include: 47.000 mp de retail suplimentari, 50.000 mp de spaţii office în operare şi alţi 52.000 mp în construcţie, parcul, dar şi peste 1.500 de noi locuri de parcare şi un pasaj subteran destinat traficului auto.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.