Herta Müller a fost suspendată din Uniunea Scriitorilor din România pentru că nu ar fi plătit niciodată cotizația care trebuie achitată de fiecare membru al USR, scrie cotidianul.ro.
Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii „Talk B1” de la B1 TV, Dan Lungu, candidat la șefia Uniunii Scriitorilor, a declarat că este vorba despre o cotizație de 150 de lei pe care o plătesc membrii.
„Din câte am înțeles, a fost suspendată pentru că nu și-a plătit cotizația în ultimii. Știu că sună hazlui, dar așa stau lucrurile. Există o comisie de suspendări și excluderi în Uniunea Scriitorilor. Au mai dat afară vreo 20 de scriitori până acum, din alte motive, nu neapărat din pricina cotizației și acum se pare că a fost suspendată Herta Müller pentru neplata cotizației și asta atrage suspendarea unor drepturi pe care le are orice membru al Uniunii Scriitorilor. (…) Cotizația este de 150 de lei”, a declarat Dan Lungu.
Suspendarea unui membru al Uniunii Scriitorilor atrage după sine pierderea unor drepturi, printre care acela de a candida pentru o funcție de conducere în cadrul USR, până în momentul în care cotizația va fi achitată.
sursa: cotidianul.ro