Vă îndoiți cumva că Rusia ar fi implicată în povestea asta cu independența Catalaniei față de Spania? Dacă da, îmi permit să vă spun că sunteți niște prostovani definitivi și irevocabili. Fiindcă trebuie să fii cel puțin nebun să ceri pe un ton atât de imperativ și sigur independența unei provincii știind foarte bine că nicio țară europeană nu va recunoaște un asemenea gest. De ce? Dintr-un motiv mult mai simplu decât vă imaginați, Mai întâi, fiindcă nimeni din lumea bună a Europei nu va accepta ca o partea a unei țări să se desprindă din acea țară și să se constituie într-o entitate ce se redesează acum.
Și, din nou, întreb: De ce nu este posibilă o asemenea minune?
Dintr-un motiv banal de simplu: Europa nu este cea a provinciilor autonome din geografia statelor naționale, ci Europa din „sintaxa” regiunilor transfrontaliere. Iar cei care au gândit noua Europă au înțeles foarte bine că desenarea unor frontiere pe baze etnice nu înseamnă doar un prilej nesfârșit de înfruntări legitime, ci și de înfiorătoare abuzuri.
În 2003, am fost în Bosnia-Herțegovina, la un mare festival european al culturii. Acolo, din hotelul în care am stat, eu am avut curiozitatea să o întreb pe o recepționeră dacă mai există familii mixte sârbo-bosniace în Sarajevo. Fata aia de douăzeci și ceva de ani a coborât privirea, a stat tăcută ca o piatră, iar apoi a spus cu o voce neagră: „Tata a fost sârb. Nu mai știu nimic despre el”.
Nu reacționați și nu spuneți că sârbii au făcut purificare etnică acolo, fiindcă știu și eu asta. Numai că bosniacii doreau să pară, pentru Europa democratică, altfel. Ați înțeles, vreau să spun că, în dinamica aceasta ciudată a istoriei, majoritarii devin minoritari și se produc efecte atât de nedrepte încât, UNEORI, aproape îți este rușine că ești… om. Și, tot așa, vreau să spun și că naționalismele nu numai că strică metabolismul Europei, dar și ne trag înapoi cu decenii. Iar forma cea mai perversă e tocma această independență pe criterii etnicie.
Nu vă pripiți să spuneți că provincia Catalonia este cea mai bogată provincie a Spaniei, nu vă pripiți să spuneți că Poliția spaniolă a acționat asemenea unei forțe represive străine. Așa a fost. Spania trebuie să își ceară iertare cetățemilor ei pentru felul criminal în care a crezut de cuviință să acționeze atunci. Dar, tot așa, pot să mă întreb dacă nu cumva o asemenea mișcare socială a fost, este susținută de interese cu mult mai subtile decât ne imaginăm,
Și, dacă nu cumva, atenția acestor forțe interesate în destabilizarea Europei își află un teren mai mult decât propice în configurația etnică a României. Cu atât mai mult cu cât politica pe față a vecinei Ungarii se regăsește tot mai aproape de putinismul rusesc.
Sigur, ceea ce am scris mai sus reprezintă speculații mai mult sau mai puțin coerente. Sper, de asemenea, că politica UDMR-ului va fi, în continuare, una europeană, fără accente care să repună în discuție cnetenarul Unirii de la 1918. După cum, în aceeași măsură, sper ca accentele emoționale pe care același centenar le va așeza să nu fie agresive și de un naționalism prostesc. Fiindcă, nu ar trebui să uităm asta, românii și maghiarii din România sunt la fel de îndrituiți să ceară patriei lor aceeași grijă, același respect, aceeași iubire.
Exista o posibilitate sa fie Rusia la mijloc. Dar daca sunt ei de vina nu o sa stim niciodata, in schimb vinovatii vizibili sunt mult mai aproape de ei. In momentul cand oferi autonomie unei provincii cu drepturi de a alege o guvernare a lor si cu dreptul de a schimba legile se creaza o alta putere in stat. Simplu spus acei guvernanti nu vor sa renunte la putere si fac tot ce pot sa o tina , inclusiv instigarea maselor. Se intampla si la noi. S-a actionat in forta ca ultima instanta dupa ani de negocieri.