Ce urmează pentru Filarmonica Banatul. Dezvăluiri din cadrul conflictului ce pare să se fi stins. VIDEO

254

Conflictul dintre artiștii Filarmonicii Banatul și membrii conducerii pare să se fi terminat. După un șir de negocieri ”agresive”, cum le-a numit managerul instituției de cultură, angajații și conducerea au semnat contractul colectiv de muncă.

În timpul scandalului, în care muzicienii au protestat în fața filarmonicii mai multe zile, directorul spune că a primit zeci de plângeri împotriva lui, dar că toate au fost soluționate favorabil.

”Îmi pare rău de scandalul care a fost făcut cu sindicatele, nu l-am provocat eu, au fost 20 de reclamații împotriva mea, numai la ITM, în care s-a spus că sunt dictator, că sunt manager prost, că fur, că dreg, așa… Am avut la controale de mi s-a aplecat. Ba mai mult, câștigăm procese pe bandă rulantă”, a declarat Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul.

Potrivit noului contract colectiv de muncă, ce ar avea peste 200 de pagini, fiecărui angajat al filarmonicii îi va fi pontat fiecare minut petrecut sau nu în instituție.

”Tocmai am semnat contractul colectiv de muncă. De când avem șef de orchestră este ținută o evidență foarte clară a fiecărui membru din orchestră și din cor, câte zile este prezent, câte zile nu este, câte zile este în studiu individual”, a explicat Gârboni.

Noul contract colectiv de muncă este valabil un an. Directorul Filarmonicii Banatul a declarat că prin acest contract, muzicienii trebuie să își ia concediu dacă pleacă să susțină concerte în altă parte și pentru alte instituții sau evenimente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.