Ce țărancă, frate!

I-am auzit țăcănitul pantofilor pe asfaltul trotuarului și mi-a venit, firesc, să întorc capul. M-am stăpânit. Am încercat să intuiesc ce înălțime ar putea să aibă, după ritmul tocurilor, dar până să mă decid între 1,72, 1,78, 1,85, m-a depășit. Asta și pentru că am încetinit, voluntar, pasul. M-am uitat la pantofii ei, dar am urcat imediat privirea sus, pe pulpe: erau pline de eczeme roșietice, de parcă ar fi mușcat-o niște păianjeni. Brrr, ce grețos! M-am uitat mai bine. Ia uite: eczemele erau, de fapt, modelul de pe ciorapii ei de culoarea pielii. Uau! Păi cât de țărancă trebuie să te afli ca să porți așa ceva, să fii o ditamai pălugă și să mai ai și tocuri cui? Și să nu-ți fie suficiente toate astea! Așa că îți mai torni pe cap o pălărie, iar mecla ți-o ascunzi sub niște ochelari de soare enormi! Frate…

Din ce colț de țară ești, barză rătăcită la oraș? De pe ce uliță ai aterizat aici? Mi s-a părut că se uită puțin după umăr, de parcă ar fi ghicit ce gândesc. Nu era deloc urâtă, ba chiar avea un profil aparte, pe care i l-am deslușit de sub borurile pălăriei. Am lăsat puțină distanță între noi și m-am luat după ea. Era țapănă, arăta bine, dar mizeria aia de ciorapi mă intriga la culme. Cum să-ți tragi pe niște craci atât de mișto o nenorocire care întorce stomacul pe dos? Cât de tălâmbă să fii?

S-a oprit puțin și a scotocit ceva prin geantă. Mi-am căutat țigările prin buzunarul de la haină, am scos pachetul, m-am oprit și eu și m-am întors cu spatele, ca și când vântul mi-ar fi putut stinge flacăra de la bricheta cu care mi-am aprins țigara. Dar vântul nici măcar nu adia. Am tras un fum și am luat aerul unui ins care așteaptă pe cineva. Ea a apăsat ceva taste pe telefonul mobil, iar apoi l-a dus la ureche și s-a uitat spre mine. M-am uitat și eu la ea. Mi s-a părut că zâmbește. Nu, era un rictus ce-mi era adresat. Țăranca dracului, mai ai și fente-n cap! Faci fițe cu mine, tu, din vârful dealului.

Am dat să mă car, când am auzit-o vorbind la mobil: Bonjour, maman, bonjour! Que faites-vous? Super! Oui, c‘est parfait. Oui, oui, le pays est magnifique, les gens sympathiques, mais les hommes me semblent un peu paysans. Oui, oui, paysans!