Ce spune Ministerul Sănătății în cazul timișorencei a cărei familii a plătit benzina ambulanței care a transferat-o la Viena

2174

Ministerul Sănătăţii a afirmat marţi că au fost făcute toate demersurile necesare pentru ca pacienta din Timişoara care a suferit arsuri pe 50% din suprafaţa corpului şi care a fost transferată la o clinică din Viena să beneficieze de îngrijirile medicale necesare în acest caz.

Ministerul menţionează într-un comunicat remis presei că pacienta suferă şi de alte afecţiuni asociate care pot genera complicaţii medicale.

„Sunt voci care acuză autorităţile şi specialiştii de modul în care a fost gestionat acest caz, deşi s-au făcut toate demersurile pentru a salva viaţa acestei paciente. Aşa cum am mai declarat, până când vom avea suficiente locuri de mari arşi în ţară, pacienţii care necesită îngrijiri vor fi transferaţi în străinătate. Însă lucrurile nu pot fi realizate bătând din palme, mai ales după ce o perioadă lungă de timp nu s-a făcut mai nimic în acest sens. Cu tot respectul pentru acei pacienţi de la Colectiv care au înfiinţat o organizaţie menită să sprijine cazurile de mari arşi din România, cred că experienţa proprie a acestora în problemele întâmpinate în sistem ca pacienţi cu arsuri este extrem de valoroasă, dar nu suficientă pentru a se putea pronunţa în evaluarea măsurilor necesare ale altor pacienţi. Necesitatea transferului unui pacient cu arsuri, momentul şi modul în care se poate realiza sunt decizii ale specialiştilor care evaluează fiecare caz în parte şi care răspund de viaţa pacienţilor”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Potrivit Ministerului, pacienta care a suferit arsuri în urma unei explozii a fost transportată vineri, 7 iunie, ora 13.00, la Casa Austria, Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Timişoara, unde i-au fost acordate primele îngrijiri necesare.

Timișoreanca Mihaela Iacob a fost afectată vineri de o explozie, i s-a indus coma și a aşteptat mai bine de trei zile să fie transportată într-un centru de mari arşi din străinătate.  Când a plecat în cele din urmă spre Viena, a fost dusă şase ore cu ambulanţa, nu cu avionul. Logodnicul este pus să plătească şi combustibilul, şi rovinietele. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.