Vremea devine frumoasă, cu temperaturi ridicate, în toată ţara.
Luni, vremea se va ameliora, ca aspect, dar și din punct de vedere termic. Astfel, înnorări, ploi de scurtă durată, posibil și descărcări electrice vor fi, în cursul zilei, însă pe arii restrânse, în regiunile sudice și în zonele de deal și de munte. În rest, cerul va fi variabil. Valorile de temperatură vor fi în creștere față de ziua anterioară, cu maxime cuprinse între 22 de grade in estul Transilvaniei și 30 de grade in Banat și minime, în general, între 9 și 18 grade. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, sudul Moldovei și estul Munteniei.
Marți, vremea va fi predominant frumoasă, dar va deveni călduroasă în regiunile vestice și sud-vestice. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, după-amiaza, în zona de munte, unde izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, pe parcursul zilei, în sud-estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade in depresiunile din estul Transilvanieie și 32 de grade în Banat, iar cele minime se vor situa între 8 și 20 de grade, cu cele mai coborâte valori în depresiunile intramontane.
Miercuri, vremea va fi predominant frumoasă, dar călduroasă în vestul și sud-vestul țării și local în centru și sud. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, dar cu înnorări temporare după-amiaza în zonele montane, unde doar izolat vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în estul Transilvaniei și 34 de grade în Banat și Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 grade în depresiunile intramontane și 21…22 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest.
Joi, vremea se va menține predominant frumoasă, dar călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară în orele amiezii în regiunile vestice și sud-vestice. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, dar cu înnorări temporare după-amiaza în nordul țării și la munte unde pe arii restrânse vor fi averse, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9…10 grade în depresiunile intramontane și 21…22 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest.
De vineri până duminică, vremea va fi în continuare predominant frumoasă, dar și călduroasă, devenind local caniculară îndeosebi în vestul și în sud-vestul țării. Probabilitatea de apariție a averselor însoțite de descărcări electrice va crește spre sfârșitul intervalului, mai ales la munte și în regiunile nordice și centrale.