Ce s-a întâmplat cu doctorița dispărută la supermarket?

2662

Un tânăr din județul Maramureș a fost reţinut de poliţişti, fiind principalul suspect în răpirea şi uciderea doctoriţei Orsolya Benedek, dată dispărută de familie în data de 11 decembrie.

„În urma activităţilor specifice efectuate, poliţiştii s-au sesizat din oficiu despre comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind deschis un dosar penal. Principalul suspect în dosar a fost identificat de poliţişti în cursul zilei de 16 decembrie, în persoana unui tânăr de 27 de ani, din comuna Corunca, judeţul Mureş, faţă de care poliţiştii au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior, în baza solicitării de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, instanţa a admis efectuarea unei percheziţii domiciliare la locuinţa tânărului reţinut. În urma efectuării percheziţiei, poliţiştii au identificat cadavrul unei femei, care urmează a fi supus autopsiei în cadrul Institutului de Medicină Legală. Dosarul a fost declinat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, a anunţat, sâmbătă seara, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Doctoriţa în vârstă de 32 de ani, de la Secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, a dispărut fără urmă din parcarea unui supermarket din oraş, motiv pentru care poliţiştii au format echipe de căutare şi au dat-o în urmărire naţională.

Rudele doctoriţei Orsolya Benedek au susţinut că aceasta a dispărut în data de 11 decembrie, că ultima dată a fost văzută la ora 20,50 la în parcarea unui supermarket, unde i-a fost descoperită maşina, şi că de atunci nimeni nu a mai ştiut nimic de ea.

Sursa: DC News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.