Ce prevede noua lege a pensiilor. Metode de calcul a punctului de pensie până în 2021

557

Mult trâmbițata lege a pensiilor a fost votată miercuri în plenul Camerei Deputaților. Legea promite dublarea până în 2020 a veniturilor pensionarilor și a fost respinsă de senatori săptămâna trecută, după ce puterea nu și-au mobilizat aleșii..

Proiectul prevede majorarea anuală a punctului de pensie, iar social-democrații promit că, până în 2022, se vor recalcula toate pensiile și se vor dubla veniturile celor care s-au retras din activitate.

 

Opoziția acuză însă că bugetul statului nu poate susține promisiunile din text și că legea nu este altceva decât o farsă a PSD-ului pentru a atrage voturi.

După ce, săptămâna trecută, senatorii PSD au lipsit și legea nu a trecut, social-democrații și-au mobilizat deputații.

Potrivit legii, primele majorări ar trebui să între în vigoare anul acesta, de la 1 septembrie. Astfel, din toamnă valoarea punctului de pensie ar trebui să crească de la 1100 de lei la 1265, urmând ca, până în 2021, această valoare să se majoreze la fiecare 1 septembrie.

Punctul de pensie în septembrie 2019: 1.265 de lei
Punctul de pensie în septembrie 2020: 1.775 de lei
Punctul de pensie în septembrie 2021: 1875 de lei
Punctul de pensie în septembrie 2022: valoarea punctului de referință indexată cu inflația

Legea adoptată de deputați stabilește o nouă formulă de calcul a pensiilor începând cu anul 2022. Textul prevede că pentru fiecare cetățean se însumează un punctaj total rezultat din contribuții și nu se mai împarte la anii munciți.

Punctajul se va înmulți cu un indice de referință stabilit acum la 75 de lei, indexat cu valoarea inflației și majorat în funcție de salariul mediu brut pe țară.

Noua lege prevede că se vor asimila anilor de cotizație la pensie și studiile universitare, masterele, doctoratele, stagiul militar, concediul de creștere a copilului sau șomajul indemnizat. Mamele care au născut și crescut 3 copii se pot pensiona cu 6 ani mai devreme.

Legea își propune să elimine și inechitățile. În acest moment, beneficiază de aceași pensie minimă și cei care au cotizat 30 de ani, dar și cei care au cotizat 15 ani.

Un pensionar cu 13 ani vechime și 640 de lei acum –> 1032 în 2021
Un pensionar cu 19 ani vechime și 640 de lei acum –> 1176 de lei în 2021
Un pensionar cu 35 de ani vechime și 640 de lei acum –> 1560 de lei în 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.