Ce obligaţii au românii care lucrează periodic în străinătate faţă de statul român şi cum vor fi impozitaţi

696

Până acum, potrivit Ordinului Președintelui ANAF nr. 3695/2016 (modificat prin OPANAF nr. 3726/2017), persoanele fizice care obțineau din străinătate venituri din activități independente și care stăteau în țară mai mult de 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat erau obligate să depună la Fisc declarația 201 din care să rezulte ce venituri au realizat din afara țării și ce impozit au plătit în statul în care au lucrat.

De anul acesta, respectiva declarația 201 și alte șase: D200 – veniturile realizate din România; D220 – venitul estimat/norma de venit; D221 – norme de venit – agricultură; D600 – venitul bază pentru CAS; D604 – stabilire CASS persoane fără venit; D605 – stopare CASS persoane fără venit, au fost incluse în una singură, numită Declarație Unică, al cărei termen de depunere este 15 iulie 2018, pentru veniturile realizate în anul fiscal 2017 și estimare 2018).

Începând cu 2019, termenul de depunere este: 15 martie (definitivare an fiscal precedent și estimare an curent). Persoanele care lucrează cu contract individual de muncă în străinătate şi cu care România are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri, plătesc impozitele și contribuțiile în statul în care muncesc, nu trebuie să depună în România, această declarație. Dar, dacă, persoanele care au contracte de muncă încheiate cu firme din România, şi sunt detaşate periodic în străinătate, trebuie să depună declarația numai dacă acele persoane au stat în țară mai mult de 183 de zile în ultimul an. Vor fi eliminate vechile termene de depunere: 31 ianuarie; 25 mai.

Depunerea Declaraţiei Unice pentru 2018 se mai acceptă pe suport de hârtie, iar începând cu anul 2019, Declaraţia Unică se va depune doar online, astfel: prin SPV (se folosește sistemul de identificare prin utilizator și parolă); prin e-guvernare (semnătură electronică bazată pe certificat calificat).

Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, conform Codului fiscal. Pentru veniturile realizate în 2018, declarația trebuie depusă până în martie 2019, iar impozitul aplicat este de 10%. Dacă plătitorul venitului reține impozit românului care lucrează (ca liber profesionist) în statul respectiv, iar acel impozit este final, atunci, la depunerea declarației în România, cetățeanul trebuie să facă dovada achitării impozitului în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.