Disconfort termic accentuat anunţă meteorologii şi la sfârşitul săptămânii. Deşi continuă să se răcorească în vest, sudul ţării se topeşte de căldură. Furtunile vor apărea în peisaj începând de joi seară.
„Continuăm cu temperaturi care sunt foarte ridicate, dar nu neobişnuite pentru luna în care ne aflăm. Trebuie să fim pregătiţi pentru acestea’’, a avertizat Florinela Georgescu. ,,Trebuie să ne aşteptăm ca, pe arii restrânse, temperaturile să fie foarte ridicate. Maximum de intensitate se manifestă pe arii restrânse. La extremă este formarea acelui nor care poate ajunge la sol şi poate genera o tornadă’’, a precizat directorul executiv ANM, la Realitatea PLUS.
Joi, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), disconfortul termic va fi în continuare ridicat în cea mai mare parte a ţării şi va fi caniculă în regiunile sudice şi local în centru şi în est. Temperaturile maxime vor scădea semnificativ faţă de ziua precedentă în regiunile vestice şi nord-vestice şi se vor încadra între 29 şi 36 de grade, mai ridicate până la 37…38 de grade în sudul şi vestul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei.
Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Crişana, Maramureş şi zona Carpaţilor Occidentali şi se va manifesta îndeosebi după-amiaza şi seara prin înnorări accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe arii mai restrânse vijelii, grindină şi cantităţi de apă ce vor depăşi 25…40 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar vântul slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 14 şi 22 de grade.
Vineri, 16 iulie, vremea va fi în general instabilă în Maramureş, Crişana şi Banat, unde temperaturile vor continua să scadã uşor, dar şi în Transilvania şi local în Oltenia, unde răcorirea vremii faţă de zilele anterioare va fi semnificativă. În aceste regiuni, temporar înnorările se vor accentua şi vor fi averse posibil torenţiale, intensificãri ale vântului, frecvente descărcări electrice şi izolat vijelii şi grindină. În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară, iar disconfortul termic se va menţine ridicat; cerul va fi variabil, iar fenomene de instabilitate atmosferică vor fi pe spaţii mici.
Şi sâmbătă se anunţă tot o zi toridă. Conform meteorologilor, vremea va fi călduroasă, local caniculară în sud, est şi izolat în centru, iar disconfortul termic va fi ridicat. În regiunile vestice, nord-vestice şi nordice vor fi înnorări temporar accentuate şi local averse, posibil şi cu caracter torenţial, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi se menţin condiţii pentru vijelii şi căderi de grindină.
sursa – adevarul.ro
[…] Sursa: Ce ne aşteaptă după valul de caniculă. Avertismentul meteorologilor […]