Consiliul Județean Timiș va supune votului în plen proiectul de hotarare privind aprobarea demararii procedurilor necesare crearii, implementarii si promovarii Brandului Economic al Judetului Timis, propunere venită de la fostul vicepreședinte CJT Marian-Constantin Vasile, actualmente doar consilier judeţean PNL, și se pare agreată de fostul președinte PSD, Titu Bojin, actualmente încă președinte CJT.
”Scopul principal pentru realizarea unei Brand îl reprezintă creşterea vizibilităţii entităţii, respectiv oraş, judeţ, regiune, etc. şi, implicit, dezvoltarea acesteia, în condiţiile actuale de
globalizare. Noţiunea de branding provine din zona mediului de afaceri şi marketing, având rolul de a consolida şi îmbunătăţi vizibilitatea unei entităţi, în cazul de faţă, judeţul Timiş.
Un brand economic competitiv reprezintă un instrument esenţial pentru menţinerea şi îmbunătăţirea identităţii şi notorietăţii unui judeţ, în scopul creării unui climat favorabil atragerii şi dezvoltării de investiţii, precum şi pentru completarea forţei de muncă aflată în deficit, în diverse domenii de activitate” – se spune în raportul privind aprobarea demarării procedurilor necesare creării, implementării şi promovării Brandului Economic al Judeţului Timiş.
La realizarea unui branding economic de succes, se mai spune, este necesara parcurgerea a zece etape: 1. focalizarea asupra entităţii, a istoriei sale şi produselor sale; 2. concentrarea asupra concurenţei reprezentată de produsele acesteia şi poziţionarea brand-ului în raport cu aceasta; 3. cetăţenii, ca beneficiari ai dezvoltării entităţii în cauză, prin stabilirea valorilor brandului
importante pentru aceştia. 4. dezvoltarea strategiei de branding; 5. integrarea prin poziţionarea brand-ului pe piaţă şi integrarea tuturor factorilor de decizie; 6. implementarea strategiei de branding şi extinderea ei în toate mediile de interes public; 7. efectuarea controlului aderării la brand; 8. stabilirea bugetului alocat implementării brandului; 9. analiza răspunsurilor din piaţă; 10. reciprocitate.
Pentru cine nu știe, și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Timiș a lansat brandul Made in Banat, cu finanțare din fonduri europene, proiect aflat încă într-un plan confuz și care nu se știe foarte clar încotro și cum va mai merge.
Metodologia de lucru şi coordonarea întregului proces privind crearea, implementarea şi promovarea Brandului Economic al Judeţului Timiş va aparţine Agenţiei de Dezvoltare Economico – Socială Timiş – ADETIM, serviciul public de specialitate în subordinea Consiliului Judeţean Timiş.
Până la urmă, ideea este că… sumele necesare creării, implementării şi promovării Brandului Economic al Judeţului Timiş se vor suporta tot din bugetul propriu al judeţului.
ADETIM va beneficia de sprijinul şi colaborarea compartimentelor funcţionale şi instituţiile/serviciile publice din subordinea Consiliulu Județean Timiș, precum şi al instituțiilor publice deconcentrate, de profil, din judeţul Timiş, având termen de realizare trimestrul IV al anului 2016.
Pentru cine nu înțelege care-i treaba cu brandul, hai să facem o mică excursie logică.
Timișoara ajunsese în 1990 un brand cunoscut la nivel mondial ca oraș european al libertății, ca ultimul bastion și locul unde a murit comunismul.
Între timp, anii au trecut și administrația locală n-a mai făcut nimic practic pentru a acoperi renumele cu fapte pe măsura lui.
Cu bugetari care tot plimbă și păzesc niște palmieri, pe banii statului, nu se poate construi un brand…