Ce i-a oferit un șofer din vestul țării, polițistului care l-a oprit pentru viteză, în localitate

422

Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au surprins în flagrant un bărbat în vârstă de 39 ani în timp ce oferea suma de 100 lire sterline unui agent de poliție din cadrul I.P.J. Arad, pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

În fapt, agentul de poliție a depistat cu ajutorul aparatului radar un bărbat în timp ce conducea un autoturism cu viteză peste limita legală, în interiorul localității.

„În urma verificării documentelor conducătorului auto, polițistul a constatat că acesta circula cu un vehicul care avea inspecția tehnică periodică expirată. În momentul în care i-a adus la cunoștință contravenientului faptele pentru care urmează să fie sancționat, inclusiv reținerea certificatului de înmatriculare a autoturismului, acesta i-a propus polițistului ca în schimbul unei sume de bani, să-și încalce atribuțiile de serviciu”, spun reprezentanții Direcției Generale Anticorupție.

Polițistul a refuzat categoric oferta, a continuat să întocmească  actele de constatare ale contravențiilor și a sesizat D.G.A. – S.J.A. Arad.

Cercetările continuă față de suspect care se află în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.