Dacă sunt plecaţi din România, dacă sunt aşezaţi în Europa, în Australia sau în Statele Unite, dau fuga în România să le aducă prietenilor cărţile pe care le-au tipărit acolo, la Michigan sau la Ludwigsburg. Traian Pop Traian vine de la un mare târg de carte (de la Frankfurt?) cu mai multe cărţi, dintre care cea mai amplă, 400 de pagini, Absolute Macht e versiunea germană a poeziei sale, scrisă într-o viaţă de poet. De fapt, a unei mici părţi din poezia sa. Sunt şi poezii de acum patruzeci de ani, de când era tânăr şi visa, în Timişoara, o Noapte de dragoste a dezamăgirilor:
„scrâşnind din dinţi uşa se va închide trântind după ea/ o risipă de fantasme umbre/ întortocheli gânduri semnificaţii întrezărite/ aglomerări paşi agitaţi şoptiţi/ târziu iscodit de măştile vechilor credinţe/ voi începe numărătoarea timpului rămas/ până la scadenţă.”
În august 2001, poezia cea mai violentă a lui Trian Pop Traian se cheamă Sex şi nu ne rămâne decât să cităm subtextul volumului Puterea absolută: Roman(ţ)e dintr-un jurnal discret. Cum arată jurnalul discret al lui Traian, în vara anului 2018? Sau romanul de la Ludwigsburg?
Sorin Olariu îşi tipăreşte poeziile chiar la Michigan: poeme satirice, pamflete, epigrame. E rău că scrie epigrame? Că adaugă poemelor din volumul Made în U.S.A. (Michigan, 2012) epigrame? Dimpotrivă, ţine de o tradiţie a surâsului bănăţenesc. Primul preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bănăţeni era Mardan (M.Ar.Dan), epigramist, care n-a mai scris altceva. Doar epigrame. Şi, poate, scrisori de dragoste. Antologii excelente a realizat Ionel Iacob-Bencei, excelent poet dialectal, admirabil epigramist, lider al clubului timişorean Ridendo. Ionii epigramei româneşti ar merita să fie continuată. După Ion, cuviincios ar fi să apelăm la Gheorghe, Vasile, Traian — la Traianii, Vasilii, Sorinii epigramei noastre… Merită. Fiindcă Sorin Olariu, născut la Caransebeş, a frecventat cenaclurile din Caransebeş cu succese repetate. Anghel Dumbrăveanu îl elogia ca poet, Viorel Boldureanu cita pe larg poezia sa dialectală. Vicepreşedinte al Clubului Umoriştilor din România, Membru al Uniunii Epigramiştilor din România, se ne anunţă astfel la Michigan: „Astăzi omenirea strigă/ Că-i lipseşte o verigă/ Neputând să înţeleagă/ Că-i liseşte doar o doagă (Veriga lipsă) sau: „Surprinşi de gazde la furat/ Spuneau despre găini, ţiganii:/ — Noi nu ciordim, doar ne-am jucat/ De-a cotco-dacii şi romanii!” (Găinărie) sau: „E primul care-a demonstrat,/ În mod cu totul genial,/ Un lucru de necontestat/ Că Bodybildingu-i mortal!” (Meşterul Manole).
Poezii din State ne trimite şi Anca Stuparu. Este absolventă a Universității de Vest din Timișoara, în 1998, locuiește în Statele Unite. A debutat în revista „Lumină Lină” din New York. Colaborează cu revista americană „Humanities”. Poezia sa propune (şi) aceste amintiri de odinioară:
„Și tu să vii, așa, fară să suni/ Din trâmbiță de înger să mă chemi?/ Sunt copleșit de vise, de minuni/ E un Crăciun, sunt minunate seri!/ Pleacă, desprinde-te de mine, fugi!/ Ușa-i deschisă, mergi pierdută-n seară!” (Asigurări). Anca Stupariu nu scrie doar de Crăciun. Putem cita literatură estivală de Anca Stupariu din revista „Scrisul românesc” din Craiova şi, desigur, din revista „Orizont” din Timişoara. Din Timişoara zilelor de vară.