Ce caută religia în viața României de astăzi?

Punem pariu că, fix în clipa în care ați citit titlul meu, ați gândit că sunt un nemernic ateu? Și că, atunci când am scris „religie”, m-am referit doar la ortodoxie? Evident că am câștigat pariul, dar, în același timp, trebuie să recunosc că și eu, asemenea Dv., atunci când spun „religie”, mă gândesc la creștinismul răsăritean, adică la ortodoxie. Numai că, asemenea Dv., și eu mă înșel. Creștinătatea răsăriteană, adică ortodoxia, nu înseamnă doar ceea ce este Biserica Ortodoxă Românească, iar Biserica Ortodoxă Românească nu înseamnă mai ales capii ei de astăzi, ci mult mai mult în lumină. Și, în același timp, mult mai puțin în păcat.

Ați înțeles, încerc să nuanțez aici situări dintr-un teritoriu spiritual în care, de regulă, nu există loc de nuanțe: credința. Dar, pentru ca lucrurile să fie clare de la bun început, îmi permit o mărturisire mai mult decât intimă: sunt creștin ortodox și nu doar cred, ci, mai ales, Îl mărturisesc pe Dumnezeul Întrupat. Asta ca să nu fie nicio discuție în legătură cu înțelesurile cuvântului „credință”. Da, unii clamează credința într-un Dumnezeu abstract, lipsit de tragismul și miza Hristosului fiu și om deopotrivă, adică o religie fără cler și fără Biserică.  Ceea ce, îngăduit să-mi fie, e un fel de Dumnezeu de McDonald’s pe care îl poți „accesa” prin geamul mașinii. Fără niciun efort.

Asta e de bine despre ortodoxie. De mai puțin bine este faptul că, în ultimii ani, BOR seamănă tot mai mult cu un SRL și cu o Inchiziție Științifică. Da, BOR e un fel de SRL fiindcă face tot mai vârtos afaceri și, paradoxal, deși spune că este Biserică Națională, nici nu își imaginează că ar putea să plătească impozite, taxe. Sume imense de la bugetul de stat merg către BOR cu susținerea demagogică, lașă și stupidă a tuturor partidelor politice. Fiindcă tuturor politicienilor le este frică de Biserică.  De ce? Fiindcă majoritate electoratului rural este neinstruit, tâmp, speriat și bigot. Iar numărul parlamentarilor cei mai activi ai României este chiar amvon. Iar numărul popilor din amvon crește pe zi ce trece. Pe banii noștri. Într-un stat european care ar trebui să pună o barieră clară între Biserică și viața de zi cu zi. Unde viața de zi cu zi înseamnă și alte religii și alte confesiuni.

În mod firesc, orice stat modern este laic. Dar, lucru ciudat, nu doar personalități ale BOR, ci și intelectuali de frunte ai acestei țări invocă ortodoxia noastră istorică. Și, în consecință, sunt apostolii imixtiunii credinței în școală, știință, Academie. O imixtiune despre care eu cred că este o gravă confuzie. Nu voi înceta să repet: România nu este nici stat national, nici stat ortodox, nici stat religios, ci, fiindcă pare un stat al Uniunii Europene, este un stat laic.

Ceea ce înseamnă că raportul cu Dumnezeu, cu credința al fiecăruia dintre noi e nu doar liber, ci, mai ales, ne privește DOAR strict și personal.