Ce au decis magistrații în cazul criminalului de la Timișoara

557

Bărbatul de 31 ani reţinut de poliţiştii din Timişoara în cazul tinerei care a murit după ce a fost înjunghiată într-un parc din centrul oraşului a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului Timiş.

Magistraţii Tribunalului Timş au decis, sâmbătă, arestarea preventivă a bărbatului de 31 de ani suspectat că a înjunghiat o tânără în centrul Timişoarei, care a murit la spital.

Acesta a fost prins de poliţişti vineri seara, după aproximativ trei ore de căutări, în zona Pădurii Verzi, în apropierea unei staţii de cale ferată.

El a fost dus de poliţişti pentru audieri la sediul IPJ Timiş.

Tânăra de 20 de ani a fost înjunghiată, vineri, într-un parc din apropierea Catedralei Mitropolitane din Timişoara şi a fost transportată în stare gravă la Spitalul Muncipal, unde a murit.

Sursele judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că bărbatul este fostul iubit al tinerei şi că ambii erau din Lupeni, judeţul Hunedoara.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.