CCIAT lansează o nouă serie a cursului acreditat de arhivar

155

„Vorbind de formare profesională, în cursul primului semestru al anului 2017, CCIAT a organizat 34 cursuri, din care 26 cursuri acreditate ANC și 8 cursuri neacreditate la care au participat 346 cursanți. Persoanele provenite de la firme membre ale CCIAT au beneficiat de reduceri între 10%-20%. Ținând cont de părerile lectorilor și ale participanților, cursurile de Expert achiziții publice, Inspector resurse umane, Specialist în Managementul Deșeurilor sau Responsabil Mediu s-au bucurat de un real succes. Vom continua și în lunile următoare să acredităm alte cursuri cerute de mediul de afaceri, cursuri noi de care au nevoie angajaţii din România”, declara Florica Chiriță, Director General CCIAT, la conferința de presă de bilanț de semestru.

Direcția Formare și Perfecționare Profesională a Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş organizează o nouă serie a cursului de ARHIVAR (Cod COR: 441501).

Cursul este autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), iar certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și internațională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației.

Cursul de arhivar este obligatoriu pe piața muncii. Conform Art. 31 din Legea Arhivelor Naționale nr.16/1996, fiecare organizație publică sau privată are obligația să își organizeze un compartiment de arhivă, administrat de personal calificat. Programul de formare se adresează persoanelor (minim studii medii) care fie ocupă funcția de arhivar sau îndeplinesc atribuții pe linie de arhivă la nivelul unei organizații și doresc să-și actualizeze cunoștințele și/sau să-și perfecționeze pregătirea profesională, fie persoanelor care doresc să-și dezvolte competențe în acest sens, sub îndrumarea formatorilor în domeniu.

Programul este proiectat să satisfacă atât cerințele instituționale de formare continuă și dezvoltare de competențe cât și nevoile individuale de pregătire în domeniu, în concordanță cu legislația și standardele în vigoare.

Competențe dobândite la finalizarea cursului:

 Redactarea nomenclatorului arhivistic;
 Gestionarea fondului documentar;
 Prelucrarea documentelor;
 Utilizarea informațiilor din documente;
 Consevarea arhivei în depozit;
 Aplicarea normelor de protecție a mediului;
 Competențe informatice;
 Competențe de bază în matematică, știință, tehnologie.

Lector: Mihaela Georgiana GĂLBENUȘ, absolventă a Facultății de Arhivistică, Academia de Poliție Al. I. Cuza București.

Perioada: 21 august – 15 septembrie 2017 (de luni până vineri între orele 16.00-21.00 – 2 săptămâni teorie și 2 săptămâni practică, cu realizarea unei lucrări practice sub îndrumarea lectorului).

Locație: Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22.

Preț: 1000 lei / pers. Membri CCIA Timiș beneficiază de o reducere de 10%, conform Ghidului Serviciilor.

Diplomele se eliberează în maxim 30 de zile de la absolvirea cursului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.