CCIA Timiș a reluat sesiunile de instruire gratuite în cadrul proiectului transfrontalier “Să valorificăm piața muncii din Banat prin nevoi realiste”, finanțat prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia și dedicate somerilor sau persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca.
Proiectul vizează identificarea unui echilibru al pieței forței de muncă din zona transfrontalieră, urmarea ratei ridicate a șomajului în Serbia și a lipsei de forță de muncă în partea de vest a României.
Cea de-a doua sesiune de instruire se adresează persoanelor care doresc să își înființeze propria afacere
Durata: 5 zile, 4 ore/ zi, ora 10:00 -15:00
Perioada: 15 – 19 iulie 2020
Număr de locuri disponibil: 20 persoane
Tematica:
– Profiluri antreprenoriale (idei de afaceri cu potențial, creșterea și declinul afacerilor, cerințe pentru competențe personale și profesionale, educație/formare, afaceri “verzi”);
– Planificarea profitabilă a afacerilor – domenii de interes, idei de afaceri, planul de afaceri;
– Finanțarea afacerii – planificarea bugetului, atragerea de investitori, fonduri pentru start up-uri;
– Deschiderea unei afaceri în zona transfrontalieră – legislație specifică, documente și autorizații necesare;
-Sănătatea și siguranța la locul de muncă, discriminare;
– Promovarea afacerii – online și offline – construirea de comunități sociale și profiluri sociale de tip LinkedIn, You tube, FB), website-uri, tactici media;
– Cultură, tradiții și obiceiuri în zona transfrontalieră – importanță, nevoile și evaluarea capacității de identificare a similarităților și diferențelor culturale, credințe/norme și valori legate de afaceri, competențe sociale și culturale ale antreprenorilor.
Locatie: Universitatea Politehnica Timișoara, Facultatea de Management în Producție și Transport, str. Remus, nr. 14.