Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş, prin Direcția Formare și
Perfecționare Profesională, demarează în cursul lunii mai 2018 următoarele cursuri:
- Specialist în managementul deșeurilor, în conformitate cu Legea 211/2011 modificată (Cod COR: 325713)
Perioada: 21 mai – 5 iunie 2018 (luni – vineri, orele 17 00 -21 00 )
Cursul se adresează agenților economici care generează deșeuri.
În conformitate cu Legea nr. 211/25.11.2011, Art.22, alin.(3), deținătorii/producătorii de
deșeuri persoane juridice, comercianții, precum și operatorii economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului pentru efectuarea operațiunilor de colectare și transport deșeuri “au obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligație unei terțe persoane”. Conform alin. 4, “Persoanele desemnate prevăzute la alin.(3) trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deșeurilor, inclusiv a deșeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate”.
Atenție: Nedesemnarea unei persoane cf. Art. 22, alin.3, constituie contravenție și se
sancționează cu amendă de la 15.000 la 30.000 lei!
Lector: Alina Lavinia CĂLUȘERU
Coordonator curs: Ana Maria LUCA
Taxă de participare: 1000 lei / pers.
- GESTIONAR DEPOZIT (Cod COR 432101)
Perioada: 21 -31 mai 2018 (luni – vineri, orele 16 30 -19 30 )
Cu un puternic caracter practic și aplicativ, cursul se adresează atât celor ce doresc să fie
certificați în recepția, manipularea, depozitarea, livrarea și inventarierea mărfurilor cât și celor care vor să își aprofundeze cunoștințele pe care le au în domeniu cu noțiuni teoretice și soluții practice la diversele probleme apărute în activitatea zilnică.
Tematica cursului:
-Asigurarea gestiunii stocului de bunuri: recepționarea bunurilor; asigurarea condițiilor de depozitare, păstrare și siguranță a bunurilor; monitorizarea, manipularea și depozitarea bunurilor; asigurarea evidenței și raportarea situației stocurilor de bunuri; urmărirea rulajului bunurilor din stoc; eliberarea bunurilor din gestiune.
-Intocmirea documentelor de evidență și raportarea activității: selectarea informațiilor;
completarea documentației de evidență și raportare; întocmirea rapoartelor; completarea formularelor; raportarea verbală.
Lector: Monica OCNEAN
Coordonator Curs: Milena MUREŞAN
Taxă de participare: 1000lei/pers.
Cursurile se desfășoară la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la
Tisa nr.22.
IMPORTANT!!!!
Cursurile sunt autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări (A.N.C.) iar
certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și sunt emise de Ministerul
Muncii și de Ministerul Educației. Certificatele, împreună cu suplimentele descriptive în
care se menționează competențele dobândite, au regim de acte de studii, fiind
recunoscute oficial pe piața muncii din România, conform O.G. nr. 129/2000.
La cerere, certificatele pot dobândi recunoaștere internațională.
Conform Codului Fiscal Art. 21, alin. 2, lit. H, costul cursurilor autorizate de Autoritatea
Națională pentru Calificări se deduce integral din impozitul pe profit sau venit.
Certificatele se eliberează în max. 30 de zile de la absolvirea cursului.
Membrii CCIAT beneficiază de 10% reducere din costul cursurilor, conform Ghidului
Serviciilor.
Se acordă 20% reducere pentru șomeri în baza adeverinței de șomaj.
Informații și înscrieri de participare la Direcția Formare și Perfecționare Profesională (DFP) a CCIAT / Centrul Regional de Afaceri din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22, cam.110, tel. 0720-444121, 0256-219171, 0256-219172, 0256-294922, e-mail: tania.avramov@cciat.ro, amluca@cciat.ro, mmuresan@cciat.ro, cmates@cciat.ro.
Persoană de contact: Tania Avramov, Manager DFP.