Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează un nou program de formare profesională a angajaților din zona de vest a țării, cu tema: „EXPERT EGALITATE DE ȘANSE”.
Programul de formare profesională se derulează în cadrul Proiectului „FlexCop_Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale!” – COD SMIS 302244, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027 – “Ține pasul”, proiect ce sprijină formarea și dezvoltarea profesională a angajaților în contextul cerințelor actuale și viitoare ale pieței muncii.
Când se derulează cursul? Februarie – martie 2025
Care sunt costurile? Participarea la curs este GRATUITĂ!
Cine poate participa? Cursul se adresează angajaților cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial), inclusiv persoane care ocupă poziții de management, ce provin din întreprinderi publice și private, cu domiciliul / reședința în județele regiunii Vest (Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș – Severin). Persoanele ce ocupă poziții de management și au calitatea de administrator / reprezentant legal într-o întreprindere publică sau privată nu sunt eligibile.
Proiectul se adresează tuturor categoriilor de persoane, ce pot participa în mod egal la activitățile proiectului, eliminându-se orice bariere care limitează egalitatea de șanse.
Ce include cursul? Competențe dobândite: planificarea activităților de prevenire și intervenție rapidă în vederea respectării principiului egalității de șanse, gen, precum și a prevenirii și combaterii violenței domestice și a traficului de persoane; Managementul cazurilor de nerespectare a principiului egalității de șanse și gestionarea resurselor; Comunicarea și relaționarea interpersonală, intra și interinstituțională; Evaluarea și optimizarea activităților personale; Managementul diversității și a cazului de nerespectare a principiului egalității de șanse gen, precum și a prevenirii și combaterii violenței domestice și a traficului de persoane; Gestionarea resurselor; Evaluarea activității; Dezvoltarea profesională.
Aceste competențe permit absolvenților să activeze ca specialiști în promovarea unei societăți echitabile, să contribuie la crearea unui mediu profesional și social incluziv și să ajute organizațiile să adopte politici corecte și legale.
Durata și formatul cursului: Programul de formare are o durată de 50 de ore, din care 30 de ore partea teoretică și 20 de ore partea practică. Programul cursurilor teoretice și a activității practice este hibrid (fizic și online) și adaptat în funcție de nevoile cursanților.
Certificare obținută: În urma absolvirii examenului final, cursanții vor intra în posesia certificatelor de participare și a suplimentelor descriptive care atestă competențe dobândite în urma cursului.
Modalitate de înscriere: Înscrierea se face on line, accesând link-ul:
https://www.cciat.ro/formular/index.php?cdx=5f7 ) sau prin e-mail ccoroian@cciat.ro .
Informații suplimentare se pot obține la telefon 0256 490 771 sau pe e-mail: ccoroian@cciat.ro , persoana de contact Cristina COROIAN, promoter.