Cazul tinerei găsită moartă într-o pădure din Reșița, la finalul lui aprilie, departe de a fi rezolvat

7187

La sfârşitul lunii aprilie, la marginea unei păduri din Reşiţa a fost găsită moartă o tânără care fusese dată dispărută de patru zile. Fata moartă era Anamaria Suru (29 de ani), din Reşiţa, care lucra ca hair-stylist în Italia şi venise acasă pentru o scurtă vacanţă. Joi, 18 aprilie, a plecat de acasă de la fratele său, să cumpere mâncare de la supermarket şi de atunci nu s-a mai întors.

Ultimul care a văzut-o în viaţă a fost Călin, fratele său, care de altfel este şi cel care a găsit-o după ce a fost anunţat de un cunoscut că maşina fetei se află abandonată pe un drum forestier. Din acel moment, Călin Blidariu a devenit şi principalul suspect pentru autorităţi. Poliţiştii şi procurorii şi-au concentrat toate resursele să-i dovedească vinovăţia. Tânărul a fost supus de două ori la testul cu detectorul de minciuni, însă l-a trecut de fiecare dată.

După toată perioada în care a fost suspectat de uciderea surorii sale, Călin Blidariu nu mai crede în autorităţi. La fel cum nu crede că sora sa s-ar fi sinucis aşa cum avansează acum autorităţile, deşi iniţial a avut şi el această părere. “Mie nu mi-a spus nimeni oficial că eu sunt criminalul. Am fost tratat ca un suspect. Ne este foarte teamă că autorităţile, ca să nu se facă de ruşine, îmi caută în continuare mie probe. Când ne spun una, când ne spun alta. În micimea lor, cred că ne manipulează. Le doresc să aibă în suflet ce am şi eu, să văd dacă le mai arde într-una de manipulare. Ne spun una, ne ascultă şi ne urmăresc, ne spun alta, ne ascultă şi ne urmăresc”, spune Călin Blidariu, fratele tinerei moarte.

întreaga poveste, pe adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.