O întâmplare ciudată petrecută în urmă cu aproape 300 de ani, undeva lângă Oravița de astăzi, a rămas în istorie ca primul caz de vampirism înregistrat oficial.
Povestea amintește de un mort înviat care ucidea oamenii sugându-le sângele. Din păcate, în prezent nu există foarte multe referințe care să ne clarifice exact ce s-a întâmplat acolo. Cu toate acestea, regizorul cărășean Sabin Dorohoi a reușit să sape în istorie și să adune esența poveștii, căreia i-a mai alăturat multe alte astfel de povestiri și legende uitate, reunindu-le pe toate într-un documentar inedit despre Banatul Montan.
Primul episod din Banatul Montan-Drumul Romanilor va putea fi vizionat luni, în 22 ianuarie, la Cinematograful Dacia din Reșița, atunci când cărășenii vor putea afla succint și despre această întâmplare ciudată petrecută în Caraș-Severin în urmă cu 300 de ani, și multe altele similare.
„Caraș-Severin este un tărâm de legendă. În 101 Traian începe războiul cu Decebal – urmărind drumul legiunilor romane vom descoperi Banatul Montan. De la locomotivele Reșiței, la Clisura Dunării, de la tradițiile din Gărâna, la legendele din Herculane și de la Teatrul din Oravița, la garnizoana din Caransebeș. Banatul este o istorie vie”, după cum este prezentat noul documentar în trailerul oficial.
La premiera de luni, care va începe la ora 18:30, va fi prezentată și drama de scurtmetraj „Sărbătoritul” care vorbește despre rupturile familiilor de emigranți români. Intrarea se face gratuit si pe bază de invitații.
Producția va putea vizionată și online în viitorul apropiat, anunță regizorul Sabin Dorohoi.
sursa: reper24.ro