Mai mult de trei sferturi dintre studenții și tinerii absolvenți la Medicină de la noi sunt hotărâți să plece la muncă în străinătate. Asta, imediat după terminarea facultății. Iar aproape jumătate dintre ei ajung în spitalele din Germania. Datele furnizate de Universitatea de Medicină din Cluj demonstrează acest lucru.
În urma lor, România rămâne fără doctori dacă ne gândim că numai în ultimii 7 ani 14.000 de medici, au ales calea străinătății. ProTv arată că pentru un singur absolvent de medicină, statul plătește în 6 ani 12.000 de euro.
Academia Română propune ca absolvenții să fie obligați să muncească în țară pe o durată cel puțin egală cu cea a studiilor universitare.
Studiul privind fenomenul migrației medicilor spre țările din vest a fost realizat la Cluj pe durata a trei ani. În acest timp, au fost interviați peste o mie de studenți din toată țara.
85% dintre absolvenții de medicină sunt hotărâți să plece la muncă în străinătate. România plătește bani grei pentru școlarizarea lor. Cu toate acestea, ajung să lucreze într-un alt sistem.
“Este o pregătire dintre cele mai costisitoare, costă 2000 de euro pe an. Deci, pe șase ani, costurile sunt de aproximativ 10-12 mii de euro, bani care se găsesc în bugetele altor țări, în condițiile în care medicii pleacă”, a declarat prof. univ. dr. Anca Buzoianu decanul UMF Cluj.
Îngrijorător este faptul că 40 la sută dintre tinerii absolvenți își caută de lucru la spitale din străinătate. Asta, încă de pe băncile facultății. Ajung acolo cu contract, imediat după absolvire. În ultimii 7 ani, 14.000 de medici au făcut cerere de echivalare a diplomelor.
“Înseamnă, în medie, aproximativ 2000 de medici pe an, o cifră îngrijorătoare”, a mai spus prof.univ. Buzoianu.
În aceste condiții nu e de mirare că în următorii ani sistemul nostru medical ar putea intra în colaps.
Prof. dr. Alexandru Georgescu profesor UMF Cluj a declarat că “cei care pleacă afară să știți că sunt cei care sunt cel mai bine pregătiți și extrem de talentați și noi în felul acesta nu facem decât să slăbim sistemul medical românesc și statul nu își poate recupera investiția.”
Un prim pas pentru a păstra totuși legăturile cu cei care pleacă ar fi sistemul Alumni. Programul funcționează excelent în America și prinde rădăcini și la noi. Prin el se urmărește activitatea fiecărui medic în parte și, la nevoie, acesta revine în țară periodic și ajută universitatea la care a învățat.
Sursa: Ziarul Românesc