În debutul acestor rânduri o să vă spun despre mine câteva  lucruri, foarte puţine. Ca şi îndeletnicire, peste treizeci de ani am fost profesor de istorie, fără doctorat, predând o materie frumoasă dar bine obstrucţionată sub raportul adevărului, pe cuprinsul judeţului Timiş, iniţial în sate, mai pe urmă, prin concurs, chiar în Timişoara. Am avut mulţi elevi, persoane mature acum, care-şi aduc cu plăcere aminte de mine. În paralel cu exercitarea profesiunii, din pure imbolduri interioare, am scris un număr de cărţi, reuşind, după păreri avizate, să dau nu puţine pagini bune şi chiar foarte bune. (Despre vreun plagiat în privinţa mea nu se poate vorbi). Sunt aproape sigur că nici dumneavoastră şi, cu atât mai puţin, subalternii apropiaţi sau ceva mai  îndepărtaţi, mai mărunţi ca şi grade, vreau să zic, n-aţi citit din tot ce-am scris niciun rând, poate nici n-aţi auzit de mine. Dar faptul e întrutotul explicabil, aveţi de lecturat regulamente, noi şi noi dispoziţii, racordări  la  legislaţiile europene, rapoarte primite în legătură cu clanurile interlope, cu traficanţii de carne vie, de droguri, cu intensificarea sau diminuarea stării de infracţionalitate. Şi bine faceţi că vă ţineţi „la zi” cu informaţiile pe aceste teme, căci dacă, scuzaţi precizarea, cam de multă vreme mari sportivi (a se urmări Olimpiada), oameni de înaltă calificare în varii domenii, n-am prea  mai dat, stăm, în schimb bine la capitolul „cuţitari”, „violatori”, „hoţi de înaltă îndrăzneală şi calificare” sau pur şi simplu „derbedei”, cu „arii” întinse de acţiune.

Ştiu că oraşul de care sunt legat aspiră la obţinerea titlului de „capitală culturală europeană”. Sub ce lumini înalte, un interval de timp destul de mare, ne vom afla cu toţii. Concerte la cinematograful  Capitol (sala, ca atare, cine ştie pe când), spectacole de operă cu tenorii locali dar poate şi cu alţii, recitaluri, planări de balerine, dansuri de epocă, readucerea în actualitate pe felurite căi a farmecelor „Micii Viene”, lecturi din poeţii şi prozatorii locului, e vorba de cei aflaţi pe vârf de val, teatru medievalo-renascentist în pieţele „700” şi „Traian”, focuri de artificii în „Piaţa  Unirii”. Să adăugăm la toate acestea valurile de folclor ce se vor revărsa peste lume. Şi până la ore târzii, reţineţi, vă rog, până la ore târzii, populaţia va sta pe străzi avidă, setoasă, să privească şirurile de spectacole.

Dar toate acestea, stimate domnule şef al Poliţiei Timişoara, vor fi atunci şi, bineînţeles, dacă… vom fi ceea ce sperăm… Acum avem, însă, alte realităţi. Odată cu amurgul, cu lăsarea întunericului, lumea de pe străzi se răreşte vertiginos. Poţi să mergi zeci, sute de metri, fără a întâlni pe cineva. Prin case se trag zăvoare, se răsucesc chei în uşi.

Şi totuşi… pustietatea nu e totală. Din când în când pe străzile goale se aud urlete, sudalme, râsete deplasate, zgomotoase. Sunt noii stăpâni ai oraşului, cu un termen generic, „declasaţii”, certaţii cu legea, car pentru câteva bune ore, 21-02, fac ei „legea”. Cei mai mulţi îmi pare că sunt de găsit în gară. Înalţi, slabi, tunşi chilug, au capete dintre cele mai dezagreabile. Pe chipurile lor nu citeşti nimic, întuneric afară, beznă pe aceste fizionomii. Circulă haotic prin sălile de aşteptare, pe peroane, prin hallul mare, peste tot. I-aţi văzut vreodată din aproape, domnule comandant, vă trece prin minte cum s-ar putea simţi un om normal, la locul lui, în proximitatea lor? Degajă violenţă, agresivitate, poftă animalică de-a lovi, jigni, acosta, agresa. Aştepţi sau conduci pe cineva la un tren de oră mai târzie. Din partea acestor ipochimeni te poţi aştepta atunci la orice. De unde oare vor fi apărut, cum au dospit atât de puternic în acest „puroi” care uneori  pare a fi gara. Gara Mare, Gara de Nord, Gara unei posibile capitale culturale europene. Există o poliţie a locului, dar e palidă, subţire ca şi foiţa de ţigară. E mai mult o poveste decât o realitate. Poate sunt prea puţini, prea îngăduitori, poate sunt de-a dreptul fricoşi. Şi noi, vă întreb domnule comandant, poporul,  prostul care dă voturi, suportă de  două ori ca un prost, abuzurile şi incompetenţele autorităţilor, noi ce să facem ca să ne simţim în siguranţă  la ore mai târzii, să zicem, în gară? S-avem în buzunare, doamnele în poşete, sprayuri paralizante, reteveie în mâini, cuţite în dinţi? Să ne punem, pentru impresionare, bărbi de bau-bau, sau împreună cu dumneavoastră, până la urmă, de teama debedeilor, să ne băgăm sub pat? Sau populaţia cu  vârste între 14-90 de ani să deprindă lovituri din sporturile de contact, „tanti de la  Bucureşti”, coana  Lucica, conu Mişu şi alţii să fie, la o adică, capabili de o eschivă, de o „contră”?

Lăsând la o parte gluma, siguranţa noastră cum s-ar spune, „pe stradă”, chiar că este o problemă. Sunt de înţeles şi neajunsurile dumneavoastră dar şi temerile noastre. Rămâne însă cum am stabilit. După ora 9 seara, ieşitul pe stradă, mersul spre zone mai izolate, aici, în Timişoara, comportă reale primejdii.

P.S. În urmă cu nu prea multe zile, într-o seară, m-am dus la gară să aştept pe cineva. Sosirea trenului dinspre Iaşi la orele 22 şi 10. Venind mai devreme la gară, până la apariţia „interregioului” m-am aşezat pe un scaun în sala de aşteptare. Foarte repede, un individ, mie necunoscut, potrivit de statură, culmea, neatrăgând atenţia prin ţinută degradată sau balansuri alcoolice, a venit ţintă spre mine. Parcă ar fi avut de îndeplinit o misiune. Ameninţări, tentative de capete în gură, o scuipare, înjurături. Nu era chip de nici un dialog, repet, de nici un dialog şi nici timp să vă chem pe dumneavoastră sau pe cineva în uniformă. Părăsind sala de aşteptare cu agresorul după mine, rapid m-am hotărât. M-am întors brusc spre individ şi cu forţele ce încă le mai am la anii mei, i-am aplicat acestuia un corect croşeu de stânga în plin maxilar. Ce era să fi făcut, ce altă soluţie să fi adoptat?. Aşa, cazul s-a  rezolvat. Dar problema e alta. Vă întreb, continuăm aşa, ne batem, fugim, încasăm, ne lăsăm agresaţi, umiliţi, răspundem la agresiuni dacă putem, ce facem?…

Poate la acest material din partea dumneavoastră voi primi un răspuns. Unul onest, la problemă, nu unul pieziş, cu lunecuşuri. Cred că multă lume aşteaptă asta.