Pentru că cel ce este menit a munci cu vorbele nu poate să-și permită luxul răgazului, trebuie să le pună pe hârtie permanent pentru a rămâne lucitoare. Poetul este, dacă vreți, asemenea castorului. Trebuie să macine mereu cuvinte și gânduri. Și tot cu hărnicia acestuia să le pună în cărți. Un astfel de truditor al poeziei ce nu poate sta este și poetul Adrian Bodnaru, care a pregătit un nou volum de versuri.
Notorietatea autorului fiind destul de temeinică nu a fost greu să umple cu iubitori ai scrisului său librăria „La două Bufnițe”. Aici, printre lume bună, a fost lansată carte „Câteva clipe, spre seară” apărută la editura Tracus Arte, 2019. Alături de autor au venit, pentru a spune câteva cuvinte, doi dascăli care au tălmăcit publicului „ce a vrut să spună autorul”. Dar publicul, care nu era deloc precum școlarul leneș, a prins ineditul situației și a râs copios la vorbele de duh ale lui Vasile Popovici și Marcel Tolcea.
Vasile Popovici îl vede pe Bodnaru ca un autor cu două laturi importante. Una ar fi a celui care trudește la forme academice fixe, iar cealaltă este a exuberantului, care scrie liber de formele impuse, dar și liber să adopte ineditul ce poate face poezie din orice temă. Alăturarea acestora dă prospețimea versurilor din volumul dedicat „dragelor mele”. Profesorul Popovici nu poate crede în geniul unui Picasso, care nu știe să deseneze clasic ca un Leonardo. Un (alt)fel de vers cu formă fixă este, in cazul acestui volum, chiar faptul că toate poeziile au același titlu dedicat acelorași „drage”.
Marcel Tolcea a insistat pe faptul că asemenea versuri, atât de șlefuite până la perfecțiune, pot fi înțelese diferit chiar printr-o citire cu diverse intonații. Acel titlu simplu citit mai neglijent sau mai cu har poate însemna altceva. Pentru ca seara de glume pe temă serioasă să fie perfectă, la discuție s-a alăturat, de la distanță, prin intermediul internetului, Călin Mihăilescu, dintr-o cafenea bucureșteană. Punând distanță între întâmplarea timișoreană și dânsul a reușit și o detașare mai critică asupra volumului. Dar concluzia a fost aceeași. Versurile dedicate dragelor, reprezeintă o perlă de poezie bună, care a ieșit impecabilă.
La final, ca întotdeauna, coada la autografe a fost parte cea mai obositoare pentru autor care a semnat „mii de cărți”. Nu au fost chiar mii dar… multe”.
„Draga mea,
În vremurile noastre bune
viața și moartea erau două gemene
îmbrăcate la fel.”
Continuarea este la îndemâna celor ce vor răsfoi cartea.
„Vă mulțumesc pentru prezența… câtorva clipe, spre seară…la „La Două Bufnițe”. Știu ce înseamnă vânzarea unei cărți de poezie azi și sunt recunoscător celor care au cumpărat/vor cumpăra volumul” declară poetul încântat de noua sa ispravă literară.
